Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Procurorii au ajuns la domiciliul lui Ion Iliescu: Fostul președinte este audiat în 'Dosarul Mineriadei'

Captura FB
procurori iliescu

Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

UPDATE 26 aprilie, ora 11.10: Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate.

”În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, anunţă, vineri, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Fostul preşedinte a fost informat, vineri dimineaţă, cu privire la calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul său, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate.

Cu o zi în urmă, Parchetul General a anunţat continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre.

Știrea inițială

Fostul președinte Ion Iliescu va fi și el audiat de procurori. Din cauza vârstei, aceștia au mers la domiciliul lui Iliescu.

Procurorii militari susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau - între care Virgil Măgureanu - directorul SRI, Adrian Sârbu - consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică.

În acest context, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

"Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanţii pentru valorile democratice. Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane.

În acest sens, persoane din conducerea statului - Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, precum şi conducerea SRI, respectiv Virgil Măgureanu, cu participarea lui Adrian Sârbu, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate", explică procurorii.

Din actele administrate de procurori a rezultat "conivenţa" la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere.

Anchetatorii arată că, începând cu data de 13 iunie 1990, factorii de decizie de la acel moment au pus în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte: moartea prin împuşcare a patru persoane; violul a două persoane; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane; persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate şi siguranţă şi restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.

Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal patru persoane.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou-înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, sub pretextul că aceştia au legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în Unitatea Militară 0575 Măgurele şi în incinta Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanenţă sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistenţă medicală adecvată şi fiind supuse la tratamente înjositoare şi degradante (inclusiv prin simularea unor execuţii colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eşapament în spaţiile de deţinere).

Parchetul face precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.

Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu şi ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.