DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Clubul Hypo Viena a pierdut titlul naţional la handbal feminin, pentru prima dată după 42 de ani

minge handbal

Faimosul club austriac de handbal feminin, Hypo Viena, a pierdut titlul naţional în 2019, pentru prima dată din 1977, de când a fost invincibil în campionat, informează news.ro.

Fosta adversară de temut în Liga Campionilor a anilor 1990-2000, inclusiv pentru echipele româneşti, Hypo Viena a bifat o premieră negativă, prin pierderea titlului naţional pentru prima dată din sezonul 1976/1977.

Citește și: A ieșit la iveală! Cât de sănătoase sunt roșiile din „Programul Tomata“

Hypo a fost învinsă în lupta pentru titlu de WAT Atzgersdorf, prima echipă care întrerupe dominaţia vieneză.

Hypo, cu opt trofee continentale la activ, şi-a păstrat supremaţia doar în liga internă, după anul 2000 intrând într-un con de umbră.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis propune modificarea legii electorale:Autorităţile trebuie să ia măsurile necesare

Stagiunea 2018-2019 părea să ducă spre un nou titlu naţional, cu atât mai mult cu cât Hypo câştigase cele 22 de meciuri din sezonul regulat la diferenţe mari. În finală însă, multipla campioană a Austriei a cedat prima manşă cu WAT, cu 18-22, iar în retur a câştigat la doar două goluri, 23-21, diferenţă insuficientă pentru trofeu.

Hypo Viena a pierdut titlul naţional cu o singură înfrângere în toată stagiunea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.