Date spectaculoase despre o cetate dacică mai puțin cunoscută. Comorile prețioase găsite în inima munților

Date spectaculoase despre o cetate dacică mai puțin cunoscută. Comorile prețioase găsite în inima munților

Aflată în apropiere de Sarmizegetusa Regia, dar acoperită complet cu pădure, Fața Cetei a rămas unul dintre cele mai enigmatice locuri din ținutul cetăților dacice. În apropierea ei, au fost descoperite tezaure prețioase de aur.

Mii de hectare de pădure acoperă împrejurimile Sarmizegetusei Regia și ascund numeroase monumente antice din vremea dacilor, relatează Adevarul.

Un astfel de loc, Fața Cetei din Hunedoara ascuns în Munții Șureanu, a fost identificat de arheologi ca fiind a doua cetate dacică, după Sarmizegetusa Regia, ca mărime și importanță. Așezarea dacică și fortăreața apropiată Vârful lui Hulpe au fost descoperite în anii ’50, de arheologii coordonați de istoricul Constantin Daicoviciu.

Oamenii de știință puteau călători atunci, până în inima munților pe linia ferată forestieră de pe valea Anineșului, o ramificație a căii ferate forestiere care urca din Orăștie pe valea Grădiștii, până la poalele cetății dacice Sarmizegetusa Regia.

Arheologii au ajuns aici în anii '50

În anii ’50, cercetările arheologice ale așezărilor din împrejurimile Sarmizegetusei Regia au fost intense, iar numărul descoperirilor a fost impresionant.

Aceeași zonă era sondată de geologi români și sovietici, în căutarea unor resurse naturale subterane, ca aur, uraniu și metale rare. Așezările Fața Cetei și Vârful lui Hulpe, aflate în susul văii Anineșului au fost trecute în revistă, la fel și câteva vestigii descoperite aici, însă cercetările nu au mai continuat până în prezent.

„Numele Fața Cetei este dat de localnici unei înălţimi care se ridică deasupra Văii Cetei, în dreapta ei, imediat spre NE de Vârful lui Hulpe. Această înălţime e de fapt o prelungire a Comărnicelului Cetei. Pe Faţa Cetei, cam în dreptul Gurii Strâmbului, se înşiră cel puţin 40 — 50 de terase, cele mai multe fiind în mod vizibil amenajate artificial, aşezate în patru sau cinci etaje”, arăta istoricul Constantin Daicoviciu.

Sondajele care au avut loc pe câteva terase au dus la descoperirea unor urme de arsură, a unor bucăţi de lipitură purtând urme de paie, de nuiele şi una din ele a unui stâlp de circa 10 centimetri în diametru.

„De asemenea, au apărut cioburi roşii de chiup, fragmente dintr-un capac de culoare roşie şi, ceea ce e mai important, un fragment dintr-un vas pictat (pictură brun-roşcată pe angobă gălbuie). Faţa Cetei e, aşadar, al treilea punct (după Sarmizegetusa şi platoul Meleii) unde se găseşte ceramică pictată dacică. Aici a fost găsit întâmplător un obiect masiv de fier de utilizare necunoscută, iar pe una din terasele inferioare de pe Faţa Cetei, în apropierea pârâului Strâmbu, au fost găsite mai multe obiecte de fier”, informa istoricul Constantin Daicoviciu.

Tot în anii ’50, pe Vârful lui Hulpe au fost identificate ruinele unei fortărețe care, potrivit oamenilor de știință, avea rolul de a apăra capitala dacilor, în cazul în care atacatorii se apropiau de ea dinspre valea Sibișelului prin zona cătunului Măgureni.

Munții din jur, care se înalță până la peste 1.000 de metri altitudine sunt acoperiți de păduri, iar din anii ’50 și până în prezent, în așezările antice identificate nu au avut loc săpături arheologice. Pădurea îi acoperă în cea mai mare parte, iar în anumite perioade, doar exploatările forestiere le-au afectat înfățișarea.

Comori uriașe în ținutul cetăților dacice

În acest ținut aproape sălbatic, în jurul anului 1800 au fost scoase la iveală mari tezaure de aur, pe care localnicii nu le-au mai putut păstra sub tăcere, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri. Apropiat de Fața Cetei, în locul numit Râpa cu Galbeni (video), au fost descoperite mari comori de aur în vara anului 1790.

„În acea zonă, situată undeva la izvoarele Văii Mici (afluent pe dreapta al Văii Anineşului), îşi ridicase stână un oier din Strugari (Ludeştii de Sus), pe nume Alion Bodea. Acesta luase în arendă câteva păşuni în zona Vârtoapelor şi a Comărnicelului Cetei şi îşi aducea acolo turmele la păşunat pe timpul verii. În timpul furtunii, la stână se afla doar una dintre fetiţele lui, pe nume Sânziana. Aceasta s-a adăpostit cu mieii în peştera din Capul Pietrii, pe timpul furtunii, timp în care o parte a terenului pe care se afla ţarcul oilor s-a surpat, odată cu prăbuşirea paltinului. Întoarsă la stână după furtună, fetiţa a observat că malul nou format, adânc de 7 – 8 metri, era acoperit cu pete galbene strălucitoare, care se întindeau şi pe mare parte a văii: un uriaş tezaur format din monede de aur fusese scos la suprafaţă. Multe dintre monede erau prinse în bulgări mai mari sau mai mici”, arăta arheologul Aurora Peţan, în volumul „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea Cetăţii” (Dacica, 2018).

Tatăl fetei a cules o mare parte a tezaurelor, pe care l-a depozitat în oalele şi butoaiele de la stână. A doua zi dimineaţa, ciobanul a încărcat aurul în căruţă şi l-a transportat la Strugari. Povestea spune că ar fi avut nevoie de patru zile pentru a duce întreaga comoară acasă, iar o altă variantă a legendei arată că acesta ar fi ascuns o parte a aurului într-o peşteră, care de atunci îi poartă numele.

Prin anul 1802, în Valea Mică, într-un loc foarte apropiat sau chiar identic cu Râpa cu Galbeni, doi copii care păstoreau porcii au descoperit o altă comoară uriaşă, de monede Lysimach de aur. Nu s-au apropiat de ea, în schimb și-au anunțat părinții, iar unul dintre ei, Arimie Popa, a mers la locul comorii și a luat sute de galbeni. Descoperirea a fost consemnată de reprezentanţii Fiscului austriac, în documentele vremii.

„Conform interogatoriilor rezumate de Jako S., Arimie Popa a scormonit pământul cu un par ascuţit până a dat de mai multe monede pseudo-Lysimachos, mai precis 264 la număr. Mai găseşte încă pe atâtea după ce face un al doilea drum înainte de sosirea îngheţului şi, conform declaraţiei sale, încă aproximativ 100 de monede la o a treia căutare, înainte de venirea primăverii. Popa se temea că şi celălalt copil îşi va duce tatăl la locul descoperirii, aşa încât s-a dus de trei ori acolo, pentru a se asigura că nu ia altcineva comoara”, scria arheologul Aurora Peţan, în volumul despre Sarmizegetusa Regia.

Febra comorilor, după descoperirile din munți

Arimie Popa a fost denunțat, iar în primăvara anului următor, a fost anchetat şi a trebuit să verse o parte din comoară (280 de galbeni) monetăriei din Alba Iulia. Se crede însă că grămezile de galbeni descoperite de localnic au fost mult mai mari decât cele despre care acesta a mărturisit.

La scurt timp, procuratorul fiscal Paul Torok, deplasat în zonă, a cerut interzicerea căutăriii de comori în preajma ruinelor de la Sarmizegetusa Regia, însă goana după aur de la începutul secolului al XIX-lea a luat amploare în rândul localnicilor.

„Oamenii ieşeau din sate noaptea, pe furiş, şi înfruntau munţii ce-şi dormeau somnul iernatic. Nici ploile de toamnă, apele mari, drumurile de neumblat, nici frigul năprasnic, nici primejdiile din pădurile pline de fiare nu puteau speria iobagii apăsaţi de sărăcie, în goana lor după noroc”, scria arheologul Sigismund Jako, în lucrarea „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).

Atunci au început primele săpături sistematice la Sarmizegetusa Regia, care au dus, nu la descoperirea unor comori de aur, ci la scoaterea la iveală a monumentelor şi zidurilor sale. La peste două secole de la marile descoperiri, în locuri care nu sunt cunoscute cu exactitate, dar apropiate dealului Cetii, mii de hectare de pădure acoperă ținutul, ascunzând rămășițele marii așezări dacie.