DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul PNL Mihai Voicu, decizie - FULGER după ce ÎCCJ l-a condamnat la închisoare cu suspendare

mihai voicu

ÎCCJ l-a condamnat, joi, pe deputatul PNL Mihai Voicu la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, decizia nefiind definitivă. Voicu este acuzat de DNA că le-a impus membrilor de partid să plătească pentru campania electorală dacă voiau să candideze pe un loc eligibil.

Citește și: Daniel Zamfir lansează NUCLEARA: Pe listele AEP sunt 700.000 de persoane în plus față de datele INS

„Condamnă pe inculpatul Voicu Mihai Alexandru la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. (...) Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani”, se arată în minuta Înaltei Curți. Decizia poate fi contestată. Voicu a reacționat la decizia instanței, după ce liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că va fi suspendat din partid.

„M-am autosuspendat din calitatea de membru de partid și mă retrag definitiv din politică. Sentința nu este definitivă, dar este un gest normal pe care trebuie să îl facă oricine se află în această situație”, a explicat Mihai Voicu pentru Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.