"Liniile roşii" despre care a vorbit miercuri preşedintele rus, Vladimir Putin, "sunt evidente", iar printre acestea se numără inclusiv tentativele de ingerinţă în procesele politice şi lezarea intereselor Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la postul radio "Komsomolskaia Pravda", informează TASS.
"În ceea ce priveşte liniile roşii, acestea sunt evidente. În primul rând este vorba de interesele noastre naţionale, de interesele securităţii noastre externe, de interesele securităţii noastre interne şi de a nu admite vreo ingerinţă (...) în alegerile noastre sau în alte procese politice. Este vorba de neacceptarea unei discuţii jignitoare cu ţara noastră, de neacceptarea lezării intereselor economice ale ţării noastre", a precizat Peskov, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a precizat cui anume i-a adresat Vladimir Putin această atenţionare privind trecerea respectivelor "linii roşii".
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis miercuri rivalilor săi externi, în discursul său anual susţinut în parlament, "să nu treacă liniile roşii" în relaţiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul într-o mulţime de dosare. "Sper că nimănui nu-i va veni ideea de a trece liniile roşii cu Rusia", a afirmat preşedintele rus, avertizându-i pe cei care vor lua "intenţiile noastre bune drept slăbiciune". "Însă noi vom stabili singuri pe unde trec acestea", a adăugat Vladimir Putin în discursul său anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), în aluzie la numeroasele divergenţe cu Occidentul, însă fără a specifica despre ce limite este vorba.
Citește și: VIDEO Vladimir Putin s-a DEZLĂNȚUIT în Parlament: Occidentul să nu treacă linia roșie în relația cu Rusia
El a avertizat Occidentul că "va regreta" orice provocare împotriva intereselor Rusiei şi a spus că răspunsul Moscovei va fi unul "rapid şi dur".
În acelaşi timp, Putin a denunţat ceea ce el a numit acte nefondate şi neprietenoase continue la adresa Rusiei. Pentru unele ţări "a devenit un fel de sport să atace Rusia din nimic", a spus preşedintele rus.