Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gala Shining Stars-10 ani: AGERPRES, premiată cu Trofeul pentru Excelenţă în Jurnalism şi Leadership Media

Agerpres
Agerpres

Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA) a aniversat miercuri seara 10 ani de la înfiinţare, ocazie cu care a acordat, în cadrul Galei Shining Stars, o serie de premii antreprenorilor, dar şi mass-media, potrivit Agerpres.
''Sărbătorim 10 ani de la înfiinţare, 10 ani de succese, care reprezintă efortul şi perseverenţa antreprenorilor, 10 ani de inovaţie şi evoluţie continuă. Antreprenorii, prin ceea ce fac, generează valoare şi stabilitate, reprezintă un motor extrem de dinamic al creşterii economice'', a spus preşedinta ANAA, Cristina Chiriac.

Evenimentul a reunit antreprenori din toată ţara, investitori, finanţişti, reprezentanţi ai unor ONG-uri şi politicieni.

În cadrul Galei, directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a primit ''Trofeul pentru Excelenţă în Jurnalism şi Leadership Media''.

''Sunt onorată să primesc acest premiu. Agenţia Naţională de Presă este un susţinător al asociaţiilor non-profit care, prin activităţile desfăşurate, promovează şi încurajează educaţia, dezvoltarea personală şi profesională'', a spus Claudia Nicolae.

''Premiul pentru susţinerea antreprenoriatului feminin'' a fost înmânat de subsecretarul de stat în Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, Marius Poşa, pentru ''implicarea în susţinerea antreprenoriatului feminin", coordonatoarei proiectului internaţional Wingate', vicepreşedinta CONAF, Viorica Puşcaş.

''O prezenţă notabilă prin implicarea sa în evenimentele centrate pe educaţie, a reuşit să creeze o comunitate a femeilor de afaceri în jurul valorilor proiectului Wingate, înlesnind prin tenacitatea sa cooperarea şi deschiderea spre noi oportunităţi de business, atât naţionale cât şi internaţionale. Platforma Wingate, de a cărei coordonare s-a ocupat în ultimii ani, a reunit femei de afaceri din România şi Moldova, ţara sa natală'', a spus Poşa.

Preşedintele Autorităţii de Audit, Lucian Dan Vlădescu, a înmânat ''Premiul pentru Excelenţă în inovaţie'', managerului Google România, Elisabeta Moraru.

''Are o experienţă de peste 20 de ani în management, marketing şi dezvoltarea afacerilor, şi a scris extensiv despre evoluţia sferei publice în tandem cu transformarea accesului la informaţie al cetăţenilor. Se declară motivată de oameni dragi şi de dorinţa sa de a avea un impact pozitiv asupra societăţii. În acest sens, iniţiază şi se implică activ în multiple programe dedicate şcolilor şi universităţilor, susţinând procesul de digitalizare din sistemul educaţional şi mass-media", a spus Vlădescu, referindu-se la activitatea Elisabetei Moraru.

De asemenea, în cadrul Galei au mai fost acordate următoarele premii:

* Premiul pentru Excelenţă în Educaţia Antreprenorială - fondatoarea Kids in Business, Nicoleta Munteanu
* Premiul pentru Excelenţă în dezvoltarea şi formarea tinerilor - fondatoarelor Open Tribe: psiholog clinician Elizabeth Balla, psiholog şi trainer Emese Balog şi coach şi specialist în programare neurolingvistică Flori Bicăzan
* Premiul pentru Excelenţă în performanţa durabilă - preşedinta Asociaţiei Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD), fondator Netspace & senior consultant la Neoprivacy, Daniela Cireaşă
* Premiul Performanţă Excepţională în sectorul de servicii - fondatoarea Luna Cleaning, Sigina Luca
* Premiul de Merit în Logistica Globală - owner exclusive Car Group, Angelica Mirea
* Premiul pentru Excelenţă în Business - fondatoarei de la Georgia & La Conac, Adriana Duna, fondatoarei SIMAREVA SCS SRL, Simona Sănişel şi jurnalistei Magda Popescu, redactor şef al "Vocea Vâlcii" şi realizator la Antena 3 Vâlcea
* Premiul pentru Excelenţă în dezvoltarea mediului de beauty - preşedinta PADIR, Corina Munteanu
* Premiul pentru Excelenţă în Securitate - owner Argo Security, Florenţiu Albu
* Premiul pentru Excelenţă în susţinerea unei societăţi incluzive - preşedintei Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, membru în Consiliul General şi în Comitetul Director la Institutul Român pentru Drepturile Omului, Daniela Tontsch
* Premiul de Merit pentru susţinerea unui mediu sustenabil - directorului de marketing ENVIRON, Roxana Puia
* Premiul de Merit pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile şi sustenabile - directorului executiv al Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR), Alina Creţu
* Premiul pentru Excelenţă în implicare socială - Dana Nuţă, managing partner at AbilityHub & preşedinta Federaţiei Patronatelor pentru Educaţie şi Antreprenoriat Social
* Premiul pentru Excelenţă Gastronomică şi Inovaţie Culinară - fondatoarei ANGELO, Paula Vals
* Premiul pentru Contribuţie Remarcabilă în Industria Alimentară - fondatoarei ZIMBRIA, Mariana Verdeşi
* Premiul de Merit pentru susţinerea educaţiei antreprenoriale - fondatoarea Oaki, Alina Breazu, owner Baque. ro, Simona Nicola, CEO Calculatoare Service, Georgiana Ioana Lupu, managing partner Global Tax Advise, Mihaela Mitroi, preşedinta Patronatului Judeţean al Femeilor de Afaceri Bacău, Brânduşa Gugu, fondatoarea RHM, Alexandra Manolache, precum şi Iuliei Şerban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.