Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul K-Pop BTS şi-a publicat memoriile

https://www.emag.ro/
grup pop bts

Superstarurile K-Pop BTS şi-au lansat, duminică, în Coreea de Sud, cartea de memorii, sărbătorind zece ani de existenţă şi fiind aşteptate cu nerăbdare de fanii lor, scrie AFP, potrivit news.ro.

"Sunt aici de la ora 9 dimineaţa şi în sfârşit am primit cartea", a exclamat Aqilah, o admiratoare din Malaezia, în faţa librăriei Kyobo din Gwanghwamun, una dintre cele mai mari din Seul.

"Beyond the Story: 10-Year Record of BTS" a fost scrisă în colaborare de jurnalistul sud-coreean Kang Myeong-seok şi de membrii trupei, potrivit editorului american Flatiron Books.

Cartea va fi lansată şi în SUA, unde a ajuns deja în fruntea listei de bestselleruri Amazon datorită precomenzilor.

Data de lansare a volumului, 9 iulie, face referire la o dată importantă din istoria trupei: ziua în care organizaţia lor de fani, cunoscută sub numele de ARMY, a fost înfiinţată în urmă cu 10 ani.

BTS, care a debutat pe 13 iunie 2013, a popularizat muzica sud-coreeană în întreaga lume, adunând miliarde de dolari prin crearea unei comunităţi de fani.

Un set special de timbre prezentat de Korea Post în luna mai s-a epuizat, cele 120.000 de seturi disponibile fiind vândute în doar trei ore.

Grupul se află în prezent într-o pauză, deoarece doi dintre membrii săi îşi fac serviciul militar obligatoriu în Coreea de Sud.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.