Partidul Laburist britanic, principala formaţiune de opoziţie, a anunţat marţi că şi-a anulat conferinţa anuală, prevăzută în septembrie, din cauza COVID-19, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Pe fondul pandemiei de coronavirus în curs, am decis să amânăm conferinţa anuală din acest an", a declarat o purtătoare de cuvânt a laburiştilor.
"Prioritatea noastră este securitatea membrilor noştri, a echipelor şi vizitatorilor (...) şi necesitatea de a proteja sănătatea publică", a adăugat ea.
În loc, vor fi organizate mai multe evenimente online.
Circa 13.000 de persoane urmau să participe, de la 19 la 23 septembrie, la Liverpool (nord-vestul Angliei), la această conferinţă care trebuia să fie prima pentru noul lider al partidului, Keir Starmer.
Acest centrist şi eurofil i-a succedat la începutul lui aprilie lui Jeremy Corbyn, foarte la stânga şi învins fără drept de apel al legislativele din decembrie.
Conferinţa anual a Labour permite în mod obişnuit votarea unor moţiuni pentru a stabili linia acestei formaţiuni politice.
Anularea pune sub semnul întrebării menţinerea conferinţelor altor partide, de asemenea prevăzute în toamnă, printre care a Partidului Conservator condus de premierul Boris Johnson.
Bilanţul total al deceselor a urcat în Regatul Unit la 35.341, al doilea cel mai grav din lume, după SUA, potrivit datelor anunţate marţi de Ministerul Sănătăţii, care ia în calcul numai persoanele testate pozitive.
Laburiştii britanici îşi anulează conferinţa anuală din cauza pandemiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
7

850
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
850

927
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
927

29
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
29

2.470
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.470

3.561
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.561

24
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
24

3.359
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.359

2.869
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.869

134
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
134

51
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
51

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

5.090
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
5.090
















Comentează