Secretarul de stat Bogdan Despescu, chestor general de poliţie, a declarat duminică dimineaţa, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", că subordonaţii săi sunt pregătiţi pentru întâmpinarea fluxurilor de călători în contextul intrării României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, începând cu 31 martie, subliniind că măsurile luate sunt eficiente, informează Agerpres.
"Suntem aici, echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a ne asigura cu privire la măsurile pe care le cunoaşteţi. Aceste măsuri sunt eficiente, asta pot să vă spun în acest moment. Împreună cu mai mulţi colegi am verificat dacă ai noştri subordonaţi sunt instruiţi, sunt pregătiţi şi vă pot declara acest lucru. La ora 00,00, am procedat la separarea fluxurilor Schengen de non-Shengen şi, în acelaşi timp, au fost ridicate controalele Poliţiei de Frontieră, primii pasageri beneficiari ai acestor verificări fiind cei din cursa de Frankfurt (n.r. - cei care au intrat în ţară fără controlul obişnuit). Cursa integrală a fost cea din Viena", a precizat Despescu.
El a adăugat că, în noile condiţii, structurile de ordine publică vor efectua verificări aleatorii în cazul persoanelor "de interes".
"Dacă au fost ridicate controalele sistematice asta nu înseamnă că nu se mai verifică persoanele de interes pentru structurile de ordine publică. Aşa cum am mai precizat, avem echipe specializate, echipe din cadrul Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, care efectuează verificări aleatorii. Toate verificările sunt derulate după controlul de securitate până la porţile de îmbarcare, în zona Schengen. Pentru zona non-Schengen, funcţionăm pe aceleaşi modalităţi de lucru pe care le-am aplicat până la ora 23,59", a transmis Despescu.
Ministerul de Interne: Suntem aici, suntem pregătiți pentru fluxul Schengen
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

717
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
717

501
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
501

27
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
27

3.187
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.187

2.088
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.088

44
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
44

3.506
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.506

66
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
66

6.871
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.871

2.528
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.528

63
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
63

70
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
70

2.514
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.514
















Comentează