Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Missy Elliott, Kate Bush și Willie Nelson au fost incluși în Rock & Roll Hall of Fame

youtube
Missy Elliott

Missy Elliott, Kate Bush şi Willie Nelson au fost incluşi vineri seară, la New York, în celebrul panteon al muzicii Rock & Roll Hall of Fame în cadrul unei ceremonii la care a participat elita muzicală americană, iar o parte din artiştii prezenţi au denunţat situaţia umanitară din Fâşia Gaza, informează AFP.

Regretatul George Michael, cântăreaţa Sheryl Crow, trupa R&B The Spinners se numără de asemenea printre membrii promoţiei 2023 Rock & Roll Hall of Fame, panteonul rock care s-a deschis, încă de la prima sa ediţie în 1986, la alte genuri precum soul, blues, R&B, folk, country apoi rap, conform Agerpres.

Tom Morello, membru al trupei californiene Rage Against the Machine, a pozat pentru fotografii prezenţi la concertul de gală de la Barclays Center, Brooklyn, ţinând în mână o foaie de hârtie pe care scria ''Încetaţi focul''.

Nu a evocat în mod direct situaţia din Fâşia Gaza, bombardată şi asediată de Israel după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie.

''Lumea este schimbată de oameni obişnuiţi (...), care vor să se implice pentru o ţară şi pentru o planetă mai umană, paşnică şi corectă'', a mai pledat muzicianul, primind distincţia în numele trupei din care face parte, îndrăgită pentru muzica sa, dar şi pentru angajamentele politice.

Discursul său înflăcărat a fost urmat de prestaţia lui Missy Elliott, prima femeie-star a hip-hop-ului inclusă în panteon şi care a fost prezentată de Queen Latifah.

Îmbrăcată într-o ţinută aurie strălucitoare, Missy Elliott, cu lacrimi în ochi, a spus că e ''onorată'' şi a amintit că hip-hopul a aniversat în această vară 50 de ani la naşterea sa în New York.

În discursul prilejuit de includerea în panteon a legendarului cântăreţ country Willie Nelson, de 90 de ani, artistul Dave Matthews a făcut de asemenea referire la conflictul Israel-Hamas.

''Trăim într-o lume în care bombele sunt lansate asupra copiilor şi în care vorbim despre pagube colaterale''. Însă ''persoane ca Willie Nelson îmi dau speranţă'', a mai declarat el.

Regretatul George Michael a fost inclus în panteon de un alt membru al trupei Wham!, Andrew Ridgeley, iar cântăreţii Miguel, Adam Levine şi Carrie Underwood au interpretat celebra melodie ''One More Try''.

La rândul ei, cântăreaţa Sheryl Crow a interpretat cele mai cunoscute hituri ale sale, cum ar fi ''If It Makes You Happy'', alături de Olivia Rodrigo, cărora li s-au alăturat apoi Stevie Nicks şi Peter Frampton.

Artiştii incluşi în prestigiosul Rock and Roll Hall of Fame sunt votaţi de peste 1.000 de muzicieni, istorici ai muzicii şi profesionişti din industria muzicală. Ca un muzician să fie inclus, trebuie să aibă o carieră de cel puţin 25 de ani după primul succes comercial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.