Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Municipiul Baia Mare se pregătește să primească turiști din Israel

Municipiul Baia Mare a fost promovat ca viitoare destinaţie turistică pentru cetăţenii din Israel, în urma discuţiilor purtate cu vice-ambasadorul acestei ţări în România, a informat, duminică seara, primarul interimar Doru Dăncuş, pe pagina sa de socializare.

 

"Am avut o întâlnire de lucru cu vice-ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa Rami Teplitskiy, alături de o delegaţie formată din oameni de afaceri şi preşedintele Comunităţii Evreilor din Baia Mare, domnul Tiberiu Kornreich. Am discutat despre promovarea municipiului Baia Mare ca şi destinaţie turistică prioritară pentru israelieni. Şi în acest context, am profitat de întâlnire să discutăm despre proiectul de reabilitare al Sinagogii din Baia Mare. Am toată deschiderea Şi ofer susţinerea mea şi a colegilor mei din executiv pentru a sprijini comunitatea evreiască din Baia Mare să acceseze fonduri pentru culte din bugetul local. Sinagoga este importantă pentru întreaga comunitate, o clădire monument care este parte din istoria locului şi pe care trebuie să o menţinem şi pentru cei care vin după noi", a precizat Doru Dăncuş, citat de Agerpres.

Edilul a adăugat că, în colaborare cu Ambasada Israelului, urmează să fie pregătit un eveniment despre implicaţiile terorismului.

"Pregătim împreună cu Ambasada Israelului un eveniment aparte, dramatic prin imaginile care vor fi proiectate, dar atât de important pentru a înţelege provocările acestor perioade tulburi pe care le tranzităm la nivel mondial, prin care vom putea vedea concret oroarea pe care o reprezintă terorismul. (...) Aceste imagini au fost proiectate deja la Bucureşti şi urmează să fie prezentate în Timişoara, Caransebeş, Reşiţa, Lugoj, Arad şi Satu Mare în luna martie. Vom organiza şi la noi proiecţia pentru că este important să ne aliem şi să fim uniţi în faţa extremiştilor care pun în pericol drepturile fundamentale ale tuturor" a mai transmis Doru Dăncuş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.