Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Număr record de participanți la ediția din 2023 a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!

News.ro
B fit

Mai mult de 65.000 de bucureşteni şi turişti au asistat, în weekendul 30 iunie - 2 iulie, la spectacolele B-FIT in the Street!, anunţă organizatorii.

Zeci de reprezentaţii de muzică stradală, montări la scară mare a unor romane celebre, demonstraţii de acrobaţie aeriană, instalaţii vivante şi întâlniri cu personaje fantastice de mari dimensiuni au fost în centrul oraşului, iar râul Dâmboviţa a fost animat, pentru prima dată, de un spectacol nocturn, conform News.ro.

Iniţiat în anul 2008, B-FIT in the Street! este singurul festival de teatru de stradă din Bucureşti. Devenit un reper al sezonului estival în Bucureşti, B-FIT in the Street! se bucură la fiecare ediţie de un public de cel puţin 20.000 de participanţi. Ajuns la cea de-a douăsprezecea ediţie, B-FIT in the Street!, festival organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, s-a desfăşurat în acest an între 30 iunie şi 2 iulie.

În mai multe puncte din Bucureşti, spectatorii B-FIT in the Street! au dansat pe muzica de petrecere a toboşarilor Batucada Los Vikingos din Spania, s-au distrat împreună cu papagalii pe picioroange Stilt Parrots din Ţările de Jos şi păsările Dodo din Franţa, au pozat lebedele luminate Les Cignes din Italia şi au experimentat atmosfera de cabaret cu dansatorii francezi de la 20’ Street Ballet. O prezenţă inedită la B-FIT in the Street! #12, artiştii companiei franceze Gratte Ciel au deschis programul ediţiei cu cea mai nouă producţie din repertoriu, instalaţia vivantă RoZéo ce a fascinat publicul din Piaţa Universităţii cu graţia şi poezia spectacolului în care mişcările acrobaţilor erau dictate de adierile imperceptibile. Tot în Piaţa Universităţii, printre favoriţii publicului, artiştii italieni din spectacolul Flower Sway Poles au dansat pe flori albe uriaşe şi au fost aplaudaţi îndelung în toate cele trei zile de festival.

Prima zi de festival, vineri, 30 iunie, a culminat cu explozia de culoare a spectacolului de acrobaţie aeriană Tawa din Piaţa George Enescu. Peste 15.000 de spectatori au aplaudat artişti ai celor mai cunoscute companii internaţionale de circ într-un spectacol de acrobaţie aeriană jucat la 360 de grade, în care dansul şi muzica live s-a îmbinat cu numere incredibile de rezistenţă umană. Explozia cromatică impresionantă de la finalul show-ului a transformat Piaţa George Enescu într-un tărâm de joacă pentru spectatorii de toate vârstele care s-au bucurat de miile de confetti multicolore.

Calea Victoriei a devenit neîncăpătoare în cea de-a doua zi de festival la reprezentaţia „The Whale Street Show”. Primul spectacol itinerant nocturn de anvergură din istoria festivalului, producţia din Franţa a Coopérative de Productions Populaires et Polymorphes a purtat miile de spectatori de-a lungul Căii Victoriei de la Podul Naţiunilor Unite până pe bulevardul Regina Elisabeta şi a impresionat prin efectele vizuale, muzică, dans şi acrobaţii.

Cea de-a douăsprezecea ediţie B-FIT in the Street! a activat o nouă locaţie din Bucureşti, râul Dâmboviţa, cu spectacolul fluvial „DriFT”, care a adunat mii de spectatori pe Splaiul Independenţei în seara zilei de sâmbătă, 1 iulie. Renumiţi pentru spectacolele pe apă, artiştii companiei franceze Ilotopie au revenit la Bucureşti după ce, în 2018, au transformat lacul din Parcul Cişmigiu într-o scenă de teatru nocturn.

Ultima zi a festivalului a adunat în jur de 20.000 de spectatori pe străzile Bucureştiului. Printre cele mai aşteptate momente B-FIT in the Street!, spectacolul de acrobaţie aeriană „Meraviglia” din Piaţa George Enescu a purtat publicul într-o atmosferă de basm cu demonstraţiile de Nouveau Cirque şi performanţe atletice la mare înălţime. La final, artiştilor italieni îndelung aplaudaţi li s-au alaturat pe scenă muzicienii spanioli Batucada Los Vikingos care au continuat sărbătoarea teatrului de stradă pe Calea Victoriei, alături de de marionetele gigant Animal Fairytale din Franţa şi fanii B-FIT in the Street!.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.