O carte cu detalii de arhitectură şi ornamente deosebite ale unor clădiri Art Nouveau din Oradea va fi lansată pe 24 martie, ca "un omagiu adus Oradiei şi patrimoniului ei", a anunţat coordonatorul lucrării, arhitectul Cristian Puşcaş.
Volumul, intitulat "Detalii de demult", este realizat de 18 arhitecţi şi studenţi la arhitectură, sub îndrumarea lui Cristian Puşcaş, fiind rezumatul a 18 ani de activitate în domeniul restaurării monumentelor istorice.
"Practic, este toată munca noastră în acest domeniu în Oradea. Multe din aceste capodopere arhitecturale sunt mai puţin perceptibile de ochiul publicului larg pe viu. Şi atunci frumuseţea şi unicitatea lor merită să fie puse în valoare printr-o carte care să pună pe tavă aceste detalii: stucaturi, picturi, feronerie, tot ce înseamnă ornamentica unei clădiri, cu multe explicaţii. Am realizat astfel o selecţie a celor mai reprezentative clădiri la care am lucrat, timp de 18 ani, eu şi echipa mea, în Oradea", a declarat, pentru AGERPRES, arhitectul Cristian Puşcaş, deţinătorul biroului de proiectare, arhitectură şi restaurare Novartis.
Cartea reuneşte, în cele 400 de pagini, detalii şi reprezentări ale celor mai frumoase imobile la care autorul a avut oportunitatea să lucreze de-a lungul carierei sale.
Cele 53 de clădiri reabilitate şi restaurate, ilustrate în carte, sunt imobile de raport, biserici, sinagogi, sedii de instituţii sau simple locuinţe. Printre acestea Sinagoga Mare, Sinagoga Sion, Muzeul Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rein), Hotelul Transilvania, Hotelul Astoria, Palatul Ullmann, Casa Levay sau Casa Veneţiană.
Potrivit autorului, cartea "Detalii de demult" este "un omagiu adus Oradiei şi patrimoniului ei, dar şi un demers de promovare a identităţii sale culturale în rândul publicului larg".
Lansarea volumului "Detalii de demult", apărut la editura Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, va avea loc pe 24 martie, de la ora 18,00, la Sinagoga Aachvas Rein din Oradea. Cartea va fi prezentată de Aurel Chiriac şi Marcela Prada, alături de care vor mai vorbi primarul Florin Birta, directorul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Angela Lupşea şi preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea, Felix Koppelmann.
După evenimentul de lansare, volumul cartonat, format A4, ilustrat color, tipărit în condiţii grafice excelente, va putea fi achiziţionat de la obiectivele turistice ale oraşului şi de la Muzeul Ţării Crişurilor.
O carte cu detalii de arhitectură şi ornamente ale unor clădiri Art Nouveau din Oradea va fi lansată pe 24 martie, ca 'un omagiu adus Oradiei şi patrimoniului'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.770
Adriana Săftoiu răspunde acuzațiilor după ce s-a spus că a cheltuit banii publici în nume personal: 'Acel card nu este la mine. Se folosește pentru protocol'
1.770

6.322
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
6.322

53
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
53

22
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
22

53
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
53

20
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
20

15
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
15

61
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
61

28
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
28

27
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
27

33
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
33

41
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
41

3.393
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
3.393
















Comentează