DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Oficial BNR, despre redresarea economiei: 'Mai important decât medicamentul, este dozajul'

Agerpres
BNR

Banca Naţională a României nu a exagerat în cele 15 luni de pandemie, nu a ţinut dobânzile la niveluri prea înalte, dar nici nu s-a grăbit să le reducă la niveluri nesustenabil de mici, susţine Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, într-un articol pe OpiniiBNR.ro.

"În aceste 15 luni de pandemie BNR nu a exagerat, nu a ţinut dobânzile la niveluri prea înalte, dar nici nu s-a grăbit să le reducă la niveluri nesustenabil de mici, deşi doleanţe erau, slavă Domnului. Am evaluat bine, cu mare atenţie, condiţiile economice anul trecut, în ciuda nenumăratelor provocări şi incertitudinii foarte ridicate. În urma acestor evaluări am redus dobânzile, în conformitate cu mandatul Băncii Naţionale, de asigurare a stabilităţii preţurilor, însă ne-am oprit acolo unde trebuie cu aceste reduceri", arată Cristian Popa, în articolul 'Încrederea este cheia uşii spre succes'.

El susţine că promptitudinea a fost acompaniată de prudenţă, iar BNR nu a căzut în capcana presiunilor de reducere excesivă a dobânzilor şi "asta se dovedeşte un aspect binevenit astăzi, în condiţiile în care inflaţia începe să îşi arate colţii".

"De asemenea, BNR nu a inundat piaţa cu lichiditate. A oferit desigur lichiditate sistemului bancar, pentru că era mare nevoie de ea, pentru ca piaţa monetară să funcţioneze în condiţii optime, mai ales în acele momente tensionate, în ciuda faptului că banii aveau tendinţa să "fugă" din sistemul bancar către "saltele". Dar nu am exagerat nici aici, pentru că odată eliberată prea multă lichiditate în piaţă, aceasta ar fi căutat calea pieţei valutare, creând tensiuni suplimentare asupra cursului, in momente in care doar de riscuri suplimentare asupra stabilităţii financiare nu mai era nevoie", scrie Cristian Popa.

Oficialul BNR menţionează că tot anul trecut a existat şi ideea că se împrumută statul scump pentru că nu reduce BNR dobânzile mai mult. "Nu numai că nu s-a adeverit această idee, dar dacă facem o analiză, costul de finanţare al României la 10 ani a continuat să scadă şi după ce BNR nu a mai redus dobânzile, ba chiar s-a apropiat recent de cel al Ungariei, în imediata apropiere, în ciuda unui rating de investiţii inferior: randamentul titlurilor de stat ungureşti la 10 ani este de 2.82 puncte procentuale pe an, cel al titlurilor româneşti cu aceeaşi maturitate era săptămâna trecută de 3.34 puncte procentuale pe an, 3.61 astăzi", scrie Cristian Popa.

În opinia sa, diferenţele au fost recent şi mai mici de atât, costurile de finanţare ale celor două ţări au fost aproape egale pentru o scurtă perioadă de timp.

"Eu consider că pieţele îşi fac propriile analize, propriile evaluări, şi în funcţie de acestea decid. În aceste analize şi decizii au contat dintotdeauna datele macroeconomice, inclusiv deficitele gemene au jucat un rol important. Uneori a coborî rata dobânzii de politică monetară într-o situaţie în care sunt mai mulţi factori nefavorabili nu înseamnă neapărat că dobânzile la credite sau la titluri de stat se reduc, acestea ar putea chiar să crească dacă măsurile băncii centrale sunt percepute ca fiind superficiale şi/sau iresponsabile. Politica monetară şi-ar pierde din credibilitate în acest caz, iar credibilitatea se pierde uşor şi se recâştigă foarte greu", a afirmat Cristian Popa.

El a subliniat că trebuie să se comunice continuu şi constructiv cu piaţa şi cu economia reală, în ambele sensuri.

"Ce am învăţat eu în aceste 15 luni este că trebuie mult echilibru, trebuie consensualizate deciziile, să te documentezi foarte bine, să ceri păreri adiţionale, să vorbeşti cu teoreticienii dar şi cu piaţa, cu practicienii, să cauţi perspectiva ambelor lumi. Lucrurile se pot vedea foarte diferit din clădirea somptuoasă a BNR faţă de ghişeul de credite, de aceea trebuie să comunicăm continuu şi constructiv cu piaţa şi cu economia reală, în ambele sensuri. Am învăţat şi că nu trebuie exagerat cu folosirea niciunui instrument, pentru că este foarte important medicamentul aplicat pacientului, însă pe termen mediu şi lung, la fel, sau poate chiar mai important decât medicamentul, este dozajul: în funcţie de gramaj, prea mult sau prea puţin poate face rău pacientului. Ei bine, Banca Naţională a României cred că are o cheie bună pentru uşa către succes, solidă: pentru că nu a pierdut încrederea publicului şi nici a investitorilor, în ciuda unei perioade pandemice foarte dificile", consideră Cristian Popa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.