Forţa de muncă este esenţială pentru industria ospitalităţii, dar, din cauza pandemiei, mulţi dintre angajaţi au făcut reconversie profesională şi nu se vor mai întoarce, a declarat joi, într-un webinar organizat de CLCC, Radu Tănase, vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), conform Agerpres.
"Această dependenţă faţă de angajaţi la noi în industrie este evidentă.(...) Forţa umană astăzi în industria ospitalităţii este esenţială (...) În România, românii noştri, cu care şi înainte aveam ceva probleme, dar nu atât de mari, iată că au făcut această reconversie odată cu venirea pandemiei şi reconversia asta nu o să mai facă pe niciunul dintre ei să revină în industrie. Şi-au pierdut încrederea în industrie şi pierderea acestei încrederi vine şi din faptul că foarte mulţi, în perioada trecută, lucrau destul de la limita legii sau poate puţin în afara ei cu foarte mulţi dintre oamenii angajaţi şi atunci lucrul acesta a făcut ca aceşti oameni să îşi piardă categoric încrederea în industrie şi să spună: mă duc şi mă fac casier sau mă duc şi mă fac curier, pentru că din curierat astăzi se câştigă mai bine. Şi aşa e", a explicat Tănase, la webinarul "Pandemia trece, criza forţei de muncă rămâne".
El a subliniat că dispariţia şcolilor profesionale a afectat "enorm de mult" şi industria ospitalităţii şi că, pe de altă parte, neavând viziune, oamenii pleacă foarte uşor dintr-o unitate la alta.
"Dau un exemplu: am avut angajaţi tineri, foarte tineri, care proveneau din nişte familii medii, normale, cu părinţi care şi ei lucrau în domeniu sau alte domenii, dar nu cu funcţii mari, şi când veneau acasă după o zi de muncă se plângeau că e foarte greu în bucătărie. Iar părinţii ştiţi ce au făcut? Au spus aşa: 'Lasă, nu te mai duce acolo, că ai unde să dormi, ai ce să mănânci, iar dacă ai nevoie de un pachet de ţigări ţi-l oferim noi'. Lucrul acesta pe mine mă face să cred că sunt foarte mulţi care nu văd decât ziua de mâine, nu văd deloc în avans, nu ştiu să îşi facă un plan şi ei spun 'Plec de aici în altă parte cu orice risc'. Chiar dacă pierd între timp, ei nu îşi fac socoteala aşa, la un an sau măcar la 6 luni. Nu, în domeniul nostru socoteala se face: ce fac mâine. Şi punct", a subliniat reprezentantul HORA.
Pe de altă parte, Tănase a menţionat că operatorii din industrie au început să aducă forţă de muncă de afară, din Sri Lanka, Nepal, însă, dacă înainte lucrătorii puteau fi aduşi în maximum trei luni, acum formalităţile durează opt-nouă luni, deoarece consulatele României nu pot procesa numărul de dosare care se depun.
O altă variantă încercată a fost aducerea unor persoane de vârsta a doua, a treia, din regiuni cu şomaj ridicat, însă acestea au refuzat să vină deoarece le "este bine cu acel ajutor de şomaj".
"Industria noastră va avea de suferit foarte mult în continuare. Sper, sau nu ştiu dacă mai e cazul, să avem şi noi, aşa cum a fost în construcţii, acele derogări, cu toate că ştiu că prin PNRR nu prea mai avem voie să avem astfel de derogări la plata taxelor. Ştim cu toţii că a fost la un moment dat, că a fost pusă în şi 'zero taxe' pentru salariul minim în zona de HoReCa, dar cumva a dispărut treaba asta. Mai avem câteva gloanţe, dacă putem spune aşa, pe care o să încercăm să le tragem în curând şi sperăm, printr-o minune cumva, să se reglementeze ceva în aşa fel încât în domeniul nostru să avem personal cu care să putem lucra", a punctat vicepreşedintele HORA.
Radu Tănase, HORA: Această dependenţă faţă de angajaţi la noi în industrie este evidentă, mulţi dintre angajaţi făcând reconversie profesională în pandemie
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

709
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
709

573
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
573

12
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
12

430
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
430

2.128
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.128

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

3.454
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.454

28
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
28

506
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
506

2.545
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.545

985
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
985

1.202
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.202

87
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
87
















Comentează