Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Site-ul de informaţie rus The Insider a fost declarat 'agent din străinătate'

ziuanews.ro
agent servicii secrete

Site-ul de informaţie rus The Insider, care colaborează în special cu grupul de investigaţie Bellingcat aflat la originea mai multor dezvăluiri despre serviciile secrete ruse, a fost declarat vineri "agent din străinătate", statut care ar putea să-i afecteze funcţionarea, conform AFP.

Potrivit Ministerului Justiţiei, The Insider a fost adăugat la lista de "agenţi străini" pentru că organizaţia este înregistrată în Letonia, potrivit news.ro.

În aprilie şi mai, două mass-media reputate - Meduza şi Vtimes - au fost deja declarate agenţi străini. Acest lucru le-a afectat contractele de publicitate, ceea ce a dus la închiderea Vtimes.

Mai mulţi jurnalişti de la publicaţia Proekt, declarată săptămâna trecută "indezirabilă" şi de facto interzisă de autorităţi, au fost de asemenea adăugaţi vineri la lista de agenţi străini publicată pe site de Ministerul Justiţiei.

The Insider a fost fondat în 2013 de Roman Dobrokhotov, un militant politic în vârstă de 37 de ani care a condus în special în tinereţe mişcarea "Noi".

Site-ul a publicat mai multe anchete realizate în colaborare cu site-ul de investigaţie Bellingcat, despre otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018, asasinarea la Berlin a unui gerogian de origine cecen în 2019 sau a lui Alexei Navalnîi în august 2020, acuzând de fiecare dată autorităţile ruse.

"Redacţia va continua să lucreze în formatul ei actual şi îşi va menţine politica editorială", a indicat The Insider într-un comunciat.

The Insider "va funcţiona aşa cum funcţiona", a asigurat Roman Dobrokhotov, explicând că site-ul are sediul în Letonia, nu are birou în Rusia şi că "toate aceste legi nebuneşti nu se aplică pentru The Insider".

În Rusia, organizaţiile sau persoanele considerate "agenţi străini" trebuie, conform unei legi din 2012, să se înregistreze, să efectueze proceduri administrative obositoare şi să indice clar acest statut în publicaţiile lor.

Rusia este acuzată de la sosirea la putere în 2000 a lui Vladimir Putin că suprimă orice formă de libertate de exprimare la televiziune, dar mass-media online au putut funcţiona mult timp relativ libere.

Pe măsură ce audienţa lor a crescut, în special în rândul tinerelor generaţii, au fost vizate la rândul lor şi "hărţuite" de la începutul anului, perioadă ce coincide cu reîntoarcerea în Rusia a opozantului Alexei Navalnîi, care se află de atunci în închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.