DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Emanuel Ungureanu și-a anunțat plecarea din USR! Acuzații grave: 'M-au invidiat. Baciul ungurean avea oi mai multe, mândre și cornute'

emanuel ungureanu

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj, a anunțat că pleacă din formațiunea politică. Decizia acestuia vine în contextul în care a pierdut în alegerile locale de la Cluj-Napoca și nu a reușit să-i convingă pe colegii săi din alianța USR-PLUS Cluj să-i ofere votul pentru un loc eligibil la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Ungureanu spune că pleacă din USR Cluj, dar vrea să fie „adoptat” de altă filială a uniunii.

Citește și: Emanuel Ungureanu lansează o informație interesantă: 'Au venit oferte la Ministerul Sănătății, din luna aprilie, pentru testare de 100.000 pe zi'

„M-am sacrificat pentru o candidatură într-o competiție pe care știam că nu am șanse să o câștig la locale pentru a avea un scor decent pentru că orice coleg mai puțin notoriu decât mine ar fi avut un scor dezastruos.

În negocierile care au fost cu conducerea PLUS Cluj aceasta a cerut două locuri pentru ei și două locuri să meargă către USR.

Cele două conduceri nu s-au înțeles (...) USR Cluj n-a acceptat această ofertă de 2 la 2, ajungându-se la o conducere comună unde cei de la PLUS au fost mai mulți, mai bine organizați și și-au impus oamenii în funcție de principiul apartenenței la gașcă.

Înainte de a intra în campania electorală pentru locale i-am rugat pe colegii din PLUS să mă lase să am acces la membrii din PLUS, să pot vorbi cu ei, conducerea PLUS mi-a refuzat asta foarte mult timp.

A existat un contrast foarte mare în imaginea pe care o au oamenii din exterior despre mine și imaginea pe care și-au format-o în mod fals unii colegi care m-au invidiat pentru performanțele mele, pentru vizibilitatea mea, vorba aceea din Miorița: „Baciul ungurean avea oi mai multe, mândre și cornute”.

Sper că o să mă adopte o altă filială USR care să fie mândră de mine, să mă dorească, să mă susțină.

În campania electorală eu am lucrat practic cu 3-4 oameni, restul nu știu cu ce s-au ocupat, păreau oamenii că vin, trag dintr-o țigară și pleacă.

Trebuie reformate cât se poate de clar din punctul meu de vedere atât conducerea USR cât și PLUS din Cluj, cele două partide încă își dispută poziții într-o competiție foarte meschină.

Trebuie scoase la lumină acele persoane care au manevrat alegerile în mod neprincipial.

Nu voi ieși din USR dar nu înseamnă că această mizerie care s-a întâmplat și cu Mihai Goțiu și cu alți colegi trebuie să rămână sub preș.

A fost un joc de cine are gașca mai mare.

O să încerc să îi cunosc, vă dați seama cum sună asta, eu deputat de Cluj de ani de zile, nu îi cunosc deloc pe colegii care sunt pe locuri eligibile.

La „combinăgeala” aia ei i-au spus realpolitik.

Despre mine au zis că sunt un om vechi care trebuie îndepărtat și cu asta basta.

Așa s-a scris istoria în două partide tinere, dezbinate, care vin la televizor și vorbesc despre meritocrație dar care din păcate în interior au dovedit de data asta că e altfel.

Absolut nimeni din conducerea USR Cluj sau PLUS Cluj nu mi-a spus după 4 ani de mandat „Felicitări!”, n-au pus o postare pe Facebook în care să spună „organizația USR Cluj sau PLUS Cluj te apreciază pentru munca ta”.

Nicio postare, nicio vorbă bună, niciun telefon.

Atunci când am fost de sacrificat [la alegerile locale] am fost foarte bun, atunci când am cerut pe baza competenței și a activității parlamentare ireproșabile un loc fruntaș au zis „da' tu ești un om vechi, nu ne place de tine”.

Vlad Voiculescu și Dan Barna m-au susținut public, nu m-au scos ei de pe listă cum s-a speculat", a declarat Ungureanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.