Video șocant | Un tânăr sub 20 de ani a provocat măcelul din SUA: Crește bilanțul morților după atacul de la parada de Ziua Americii

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 04-07-2022

Actualizat: 04-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor Unite, la o defilare de Ziua Independenţei, anunţă oficiali locali citaţi de presa americană, relatează AFP și news.ro.

Suspectul - prezentat de către poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani - este fugar şi ”considerat înarmat şi peiculos”.

Festivităţile au fost oprite la Highland Park, un oraş înstărit, situat la nord de Chicago, unde a avut loc drama, dar şi în mai multe localităţi din zonă.

”Ajutăm poliţia din Highland Park în urma unor focuri de armă pe traseul defilării”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter biroul şerifului din comitatul Lake.

”Petrecerea de 4 iulie a fost anulată. Vă rugăm, evitaţi centrul Highland Park”, anunţă pe pagina de Facebook Primăria Highland Park.

Brad Schneider, care reprezintă statul Illinois în Camera inferioară a Congresului, se afla în acest oraş, situat pe malul Lacului Michigan atunci când au răsunat focuri de armă.

”Echipa mea de campanie şi cu mine tocmai ne întânisem la începutul defilării, când a început atacul armat”, a scris el pe Twitter după ce s-a adăpostit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri