Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EUobserver: Tensiuni intre Franta - Germania

Angela Merkel, Francois Hollande
Franța vrea ca acest portofoliu să îi revină, iar numele lui Pierre Moscovici, socialist și fost ministru de finanțe, este cel vehiculat. Însă Germania s-a opus ideii, sugerând că nu este potrivit ca un francez să dețină acest post din moment ce Franța are probleme în a respecta regulile zonei euro. Franța a beneficiat deja de două prelungiri a unor termene limită din partea UE, în contextul în care încearcă să-și aducă deficitul bugetar sub pragul necesar de 3% din produsul intern brut (PIB). La un eveniment la începutul lunii iulie, ministrul german de finanțe Wolfgang Schauble a declarat că "Franța își va prezenta cifrele la toamnă, iar Comisia le va examina, și dacă va avea dubii în legătură cu ele, atunci există o problemă reală". El a precizat ulterior că opoziția sa nu are legătură cu Pierre Moscovici. Totuși, un interviu comun al lui Schauble și al omologului său francez Michel Sapin, apărut duminică în publicațiile Handelsblatt și Les Echoes, ilustrează amploarea acestor diferențe de opinie. Făcând referire la cine ar trebui să conducă portofoliul afacerilor economice, deținut până acum de finlandezul Olli Rehn, Schauble a spus că "astfel de decizii sunt foarte sensibile și au o încărcătură simbolică și trebuie să ținem minte acest lucru". În ceea ce îl privește, Sapin a spus că "este legitim ca Franța să aibă un post important în Comisie". "Un post economic ar corespunde, în opinia mea, puterii economice a Franței și abilității sale de a contribui la buna funcționare a instituțiilor UE", a precizat el. Contracarând argumentul Berlinului conform căruia ar fi dificil pentru un comisar francez să fie strict în aplicarea regulilor zonei euro de către Franța, Sapin a spus că unele voci au afirmat că ar putea fi 'periculos' pentru Franța să dețină acest portofoliu, deoarece respectiva persoană și-ar dori "să fie ireproșabilă și mai dură cu Franța". "Acest lucru ar putea însemna o garanție pentru Germania", a spus el. Disputa survine în contextul unor diviziuni mai ample, în special între statele din nord și cele din sud, despre cum ar trebui implementate regulile zonei euro. Italia vrea ca acestea să fie mai relaxate pentru a permite mai multe investiții publice cu scopul de a impulsiona creșterea, în timp ce Franța susține că statele cu probleme ar trebui să primească mai mult timp pentru a-și face ordine în finanțele publice. Germania, care a condus eforturile zonei euro de combatere a crizei în ultimii cinci ani, se teme că, prin astfel de măsuri, statele vor evita să aplice reforme structurale. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.