Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O celebră prezentatoare TV îl 'DISTRUGE' pe Donald Trump: 'Încurajează americanii să UCIDĂ'

Donald Trump

Cunoscuta prezentatoare de televiziune Ellen DeGeneres l-a acuzat pe Donald Trump că ''încurajează americanii să ucidă elefanţi'', după ce preşedintele a reautorizat importul de trofee provenind de la elefanţii ucişi în ţările africane, potrivit The Telegraph. Vedeta de televiziunea a spus că este ''hotărâtă să acţioneze'' şi a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru protejarea elefanţilor în care s-au implicat şi alte personalităţi.

Citeşte şi: Dezvăluiri incediare! Legătura dintre SRI și dosarul Mihaelei Iorga Moraru, procurorul revocat de Kovesi

Într-un discurs înflăcărat, Ellen a promis că va face o donaţie către David Sheldrick Wildlife Trust pentru fiecare redistribuire pe care o primeşte campania lansată de ea. ''Aseară, preşedintele Trump a revocat una dintre deciziile luate de administraţia Barack Obama care interzicea vânătorilor să aducă trofee de elefanţi în Statele Unite'', a spus aceasta. ''Pe scurt, ridicând interdicţia, încurajează americanii să ucidă elefanţi. Iubesc elefanţii şi, dacă vă faceţi timp să vă documentaţi despre ei, îi veţi iubi şi voi. Elefanţii sunt fiinţe pline de compasiune, inteligenţă socială, conştiinţă de sine... calităţi pe care nu le-am văzut încă la preşedinte. Sunt multe lucruri care nu îmi plac la acest personaj, dar asta le-a pus capac... Elefanţii sunt fiinţe frumoase, atente şi inteligente'', a declarat ea.

Citeşte şi: Recep Erdogan SFIDEAZĂ NATO: Decizia care ar putea ELIMINA Turcia din Organizaţia Nord-Atlantică

Decizia luată de Donald Trump a fost criticată şi de alte celebrităţi precum Ricky Gervais, Chelsea Clinton, Russell Crowe şi Olivia Munn. Gervais a scris că decizia ''mi-a frânt inima'', adăugând: ''Faptul că Trump a ridicat interdicţia impusă de preşedintele Obama referitoare la trofeele de elefant importate în ţară este o lovitură devastatoare supravieţuirii acestor superbe animale. Este sălbatic şi lipsit de sens''.

Olivia Munn a postat: ''Trump a decis că nu este nimic greşit în a ucide elefanţi. Elefanţii sunt fiinţe blânde, inteligente şi devotate familiilor lor. Ridicarea interdicţiei nu face decât să-i pună şi mai mult în pericol. Vânătoarea de trofee, de orice fel, nu ar trebui permisă şi nu este un lucru benefic în încercarea de protejare a speciilor pe cale de dispariţie. Lăsaţi elefanţii în pace!'' ''Oameni fără suflet, nu mai împuşcaţi elefanţii'', a scris la rândul său Russell Crowe.

Citește și: SONDAJ - Cifre DEZASTRUOASE pentru opoziție: PSD SPULBERĂ tot în Parlament

Departamentul pentru Pescuit şi Faună din Statele Unite (FWS) a ridicat interdicţia, argumentând că ''vânătoarea şi programele de management pentru elefanţii africani vor mări şansele de supravieţuire a speciei în sălbăticie''. ''Din punct de vedere legal, vânătoarea sportivă reglementată adecvat, ca parte dintr-un program organizat, poate aduce beneficii acţiunii de protejare a anumitor specii, prin oferirea de stimulente comunităţilor locale care se vor regăsi apoi în acţiunile de protejare'', a declarat un purtător de cuvânt.

Citeşte şi: Se negociază aducerea lui Sebastian Ghiță în România? Procurorul general, întâlnire cheie în Serbia

Organizaţia pentru protecţia animalelor The Humane Society (THS) a criticat, de asemenea, decizia: ''Un lucru e cert, elefanţii se află pe lista speciilor în pericol de dispariţie; comunitatea globală s-a mobilizat pentru a opri comerţul cu fildeş, iar acum guvernul american dă vânătorilor de trofee undă verde pentru uciderea acestora''. Administraţia Trump a început, de asemenea, să emită autorizaţii pentru vânătoarea de lei în Zambia şi Zimbabwe, argumentând că vânătoarea este ''un instrument în sprijinul conservării'', conform Agerpres. În ultimii zece ani, numărul elefanţilor a scăzut cu 62%. În prezent, pe continentul african au rămas mai puţin de 500.000 de exemplare, iar oamenii de ştiinţă au avertizat că, până la sfârşitul deceniului următor, specia ar putea fi extinctă.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.