stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Oprea explica in sfarsit de ce i-a dat lui Tiberiu Nitu coloana oficiala

oprea-unpr

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a explicat sâmbătă, la Braşov, că procurorul general al României a beneficiat de coloană oficială în baza unui protocol încheiat între "două instituţii partenere" şi a explicat că oficialul menţionat "are rang de ministru" iar cei din Ministerul de Interne au făcut respectivul protocol "având în vedere că, în anumite condiţii, are anumite misiuni importante".

"Este un protocol între cele două instituţii partenere, Ministerul de Interne lucrează cu Parchetul General. Procurorul general are rang de ministru şi toţi din conducerea Ministerului de Interne, toţi specialiştii au semnat şi au făcut, ca specialişti, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiţii, are anumite misiuni importante', a declarat Gabriel Oprea, după o reuniune a UNPR la Braşov.

El a mai spus că este normal ca orice reclamaţie să fie cercetată de procurori, iar în ce priveşte acuzaţiile care i se aduc a reafirmat că "este nevinovat şi o să-şi dovedească nevinovăţia" şi că are "încredere în justiţie'.

Întrebat daca va merge la audieri la Comisia Juridică, Oprea a declarat: "Am avocat, voi vedea dacă voi merge sau nu".

Procurorul general Tiberiu Niţu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoţit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015, au declarat marţi pentru AGERPRES surse judiciare. Una dintre cele două infracţiuni de abuz în serviciu de care este acuzat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

Procurorul general Tiberiu Niţu susţine că a beneficiat doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege şi că este de datoria lui să se asigure că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfăşura în condiţii normale.

"(...) Vreau să precizez că în cadrul activităţii desfăşurate în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie am beneficiat doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege, proporţional cu riscurile şi responsabilităţile acestei funcţii", declara Tiberiu Niţu, într-un comunicat remis joi.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială. Conform DNA, infracţiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere.

Biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei juridice spre analiză solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea.

Senatorul Gabriel Oprea le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA, pe motiv că nu ar trebui prelungită perioada necesară stabilirii adevărului. Fostul ministru Gabriel Oprea a transmis în acest sens o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.