Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal între guvernul polonez şi Comisia de la Veneţia pe tema reformei Tribunalului Constituţional

Polonia

În urma presiunilor Uniunii Europene, guvernul conservator polonez a revizuit procesul de reformă al Tribunalului Constituţional, dar experţii Consiliului Europei consideră că măsurile propuse în legea ce conţine această reformă nu sunt suficiente pentru garantarea independenţei puterii judecătoreşti şi acuză guvernul de la Varşovia că 'refuză să coopereze', relatează vineri AFP. Unele dispoziţii ale acestui text 'pot întârzia şi obstrucţiona considerabil activitatea Tribunalului Constituţional, ar putea să o facă ineficientă şi să-i submineze independenţa printr-un control excesiv al legislativului şi executivului asupra funcţionării sale', au scris în raportul lor experţii Comisiei de la Veneţia, organul Consiliului Europei care veghează la respectarea statului de drept.

În replică, guvernul polonez a apreciat că această opinie este 'parţială' şi conţine 'erori factuale', reproşând totodată experţilor respectivei comisii că nu au ţinut cont de argumentele ce le-au fost prezentate în numeroaselor vizite efectuate la Varşovia. 'Definirea principiilor aplicabile instituţiilor Statului revine organismelor Statului, nu instituţiilor internaţionale care nu ştiu cum funcţionează sistemul nostru juridic în ansamblul său şi care analizează într-un mod selectiv şi parţial legea Tribunalului Constituţional', explică guvernul polonez. În precedentul raport, difuzat în luna martie, aceeaşi Comisie de la Veneţia a susţinut că reforma Tribunalului Constituţional polonez ameninţă statul de drept, democraţia şi drepturile omului. Între timp, proiectul de lege a suferit modificări, salutate de respectiva comisie, dar care continuă să considere că unele dispoziţii rămân problematice, ea susţinând că preşedintele Poloniei ar avea dreptul să aleagă preşedintele Tribunalului Constituţional. Dar dincolo de elementele juridice ale disputei, această comisie are şi alte reproşuri faţă de executivul de la Varşovia. 'Pentru prima dată, Comisia de la Veneţia s-a confruntat cu situaţia în care o ţară refuză să coopereze cu ea', a subliniat în faţa presei preşedintele acesteia, Gianni Buquicchio.

De altfel, guvernul polonez nu a trimis niciun reprezentant la sesiunea Comisiei de la Veneţia, despre care sugerează că este o comisie care ia partea opoziţiei în disputa politică internă din Polonia şi ale cărei opinii nu implică obligaţii legale, afirmaţii calificate de Gianni Buquicchio drept 'insulte'. Din cauza aceleiaşi reforme, guvernul polonez a intrat în conflict şi cu Comisia Europeană, care la începutul lunii iunie a dat Poloniei un avertisment formal pe tema respectării statului de drept. Disputele pe tema Tribunalului Constituţional au început de fapt anul trecut, când fostul guvern proeuropean, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul acestei instanţe, deşi mandatele celor pe care aceştia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră. Dar preşedintele Andrej Duda, provenit din rândurile formaţiunii conservatoare eurosceptice Dreptate şi Justiţie (PiS), a refuzat atunci să promulge legea, iar odată ce au câştigat alegerile şi au preluat conducerea executivului, conservatorii din PiS au revizuit şi ei actul normativ pentru a aduce alţi judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună, împreună cu alte prevederi ce le-au atras criticile că ar dori să-şi subordoneze Tribunalul Constituţional, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.