Aproape 1,4 milioane de copii riscă să moară de foame în acest an în Nigeria, Somalia, Sudanul de Sud şi Yemen, potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), cu sediul la New York, transmit AFP şi Direct Matin, notează Agerpres.
Singurul senator PSD care a votat, în Parlament, împotriva respingerii OUG13
Situaţia se va înrăutăţi însă, agenţiile de ajutor fiind în imposibilitate să ajungă la victime, subliniază UNICEF. Seceta în Somalia a lăsat 185.000 de copii în pragul foametei şi numărul lor va creşte la 270.000 în câteva luni, trage un semnal de alarmă organizaţia. În Sudanul de Sud, peste 270.000 de copii suferă de malnutriţie şi foametea tocmai a fost declarată în unele părţi ale statului Unitate (Nilul Superior, nord), unde trăiesc 20.000 de copii. Directorul UNICEF, Anthony Lake, a lansat un apel la acţiune rapidă. "Mai putem salva încă numeroase vieţi", a spus el.