Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Am fost mințiți în legătură cu alcoolul?

The Guardian
alcool

Am fost mințiți în legătură cu alcoolul

Zeci de studii apărute până acum, de-a lungul timpului, au spus că este benefic să consumi un pahar sau două de alcool pe zi. Un pahar de vin sau unul de bere, spre exemplu, ar fi făcut minuni la sănătate, ar fi redus riscul bolilor de inimă, ar fi îmbunătățit circulația periferică șamd. Fals!

Ce spune studiul

Un studiu semnat de mai mulți cercetători americani și canadieni, studiu publicat în revista JAMA Network Open citat de Hotnews, ne spune că am fost induși în eroare, iar beneficiile sunt zero. Cel mult, dacă bei un pahar pe zi, ți se va părea că guvernanții încep să pară mai de treabă. Dar doar ți se va părea. Altfel, alcoolul nu are niciun efect benefic.

În contrapartidă, dacă bei mai mult de un pahar, clar o să ai niște probleme. Chiar și dacă te-ai lăsat de băut vârtos, după ani de zile tot nu vei fi ca nou. De fapt, ai un risc cu 22% mai mare să te trezești mort, decât un individ care nu a băut niciodată.

Studiul spune că a analizat datele a peste 5 milioane de persoane din mai multe țări, în funcție de cantitatea de alcool consumată zilnic. De la abstineți la oameni hotărâți, care se apucă de treabă de la prima oră. Din toate datele astea statistice, spun cercetătorii, nu a reieșit nicio dovadă că alcoolul în cantități moderate ar avea vreun beneficiu sau ar reduce riscul de moarte. Risc care, așa cum s-a dovedit științific, dăunează grav sănătații.

Date concrete

Pentru edificare, cercetătorii au și creat un tabel cu efectele pe care le are alcoolul, în funcție de cantitatea consumată săptămânal. Spre exemplu, dacă ai îngurgitat în jur de 300 de ml de vin, sau 700 de ml bere sau, după caz, 50 ml de spirtoase, poți sta liniștit, nu vei avea probleme decât cu colegii care râd de tine.

Dacă dublezi sau triplezi cantitatea, deja ai crescut considerabil riscul de cancer, cele mai des întâlnite fiind de colon sau de sân. Dacă depășești cantitatea asta, e recomandat să îți faci un sistem prin care să anunți cunoscuții, zilnic, că încă ești în viață. Riscul de atac cerebral sau stop cardic este deja uriaș.

În concluzie, ați fost mințiți până acum de studii părtinitoare, care voiau să vă inducă subliminal să beți. Moderat, dar să beți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.