Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii anunță că vor ajuta Moldova să își asigure securitatea energetică

Jurnal TV
Kent D. Logsdon

Statele Unite va ajuta Republica Moldova să-și asigure securitatea energetică și reziliența pentru lunile care urmează. Declarația a fost făcută de ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon, în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV, transmite Jurnal.md.

Ambasadorul american a fost solicitat de moderatorul emisiunii, jurnalistul Dumitru Mișin, să comenteze problema dependenței Republicii Moldova de resursele energetice controlate de Moscova, atât gazul rusesc, cât și curentul de la Centrala de la Cuciurgan, la fel aflată sub controlul Rusiei.

„SUA a declarat mulți ani la rând că dependența de orice sursă de energie din orice loc este o idee proastă. Este dificil și expune țara unui risc. Am spus acest lucru și în legătură cu gazul din Rusia în mare parte pentru toată Europa. Dar în special, acest lucru este valabil pentru RM. Am început un program nou al USAID și programul energetic cu care ne așteptăm să abordăm anume acest subiect al securității energetice. Vom încerca să ajutăm Moldova să-și diversifice resursele sale de energie. Ar însemna să ajutăm Guvernul să înțeleagă cum să ajungă pe piața deschisă și să procure energie de acolo. O problemă ar fi că e foarte scump. La fel am încercat să lucrăm cu mai multe state din regiune pentru a determina dacă există alte modalități pentru a ajuta să facem această legătură dintre RM cu surse europene. De exemplu, lucrăm acum cu Banca Europeană de Investiții și sperăm că până în 2024 să avem niște linii de înaltă tensiune din România. Nimic nu se schimbă peste noapte. Va dura ceva timp. Dar noi vrem să începem acum, pentru că de fiecare dacă când găsim o modalitate de diversificare a resurselor energetice care ajută Moldova, mai multă energie va fi securizată pentru RM. Moldova nu este singură cu această problemă. Foarte multe țări se bazează excesiv pe o singură sursă de energie”, a declarat Kent D. Logsdon.

Ambasadorul american a adăugat că în următoarea perioadă urmează să fie aprobat un proiect BERD care va ajuta Chișinăul să diversifice sursele energetice.

„BERD are un proiect foarte mare în domeniul energetic unde suntem și noi parteneri și sperăm că în următoarele săptămâni sau luni va fi aprobat și vom putea veni cu asistență adițională pentru Moldova, pentru a identifica surse și a procura energie din surse non-ruse”, a menționat diplomatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.