Ce va face Traian Băsescu pe 6 iunie 2016?

Cei care privesc o posibilă candidatură a lui Traian Băsescu la Primăria Generală a Capitalei doar ca pe o ambiție a acestuia de a reveni încărcat de popularitate pe scena politică sau doar ca un sprijin pentru firavul PMP nu înțeleg prea bine jocul.

Vrea să fie Traian Băsescu șef la București, după ce a fost de două ori președinte al României? Puțin probabil. Vrea Traian Băsescu să rezolve absența unei moșteniri politice prin gonflarea unui partid nou lăsat în urma sa? Parcă și asta e insuficient. Ca să înțelegem planul lui Traian Băsescu și ce ar putea să obțină printr-o candidatură la Capitală, ar trebui să pricepem întâi contextul și, mai ales, să ne gândim ce va face Traian Băsescu pe data de 6 iunie 2016.

Așadar, suntem pe 6 iunie 2016, a doua zi după alegeri, cu sondajele la urne din București deja afișate pe ecranele televizoarelor. Traian Băsescu a candidat la Primăria Generală. Care ar fi posibilele rezultate și scenarii viitoare? Să le luăm pe rând.

Băsescu câștigă alegerile într-un singur tur. E plauzibil? Judecând strict după recentele sondaje e destul de greu de crezut. Băsescu, la fel ca și ceilalți candidați din zona așa-zisei ”drepte” (în realitate o zonă civico-liberală anti-PSD), se confruntă cu aceeași problemă a divizării voturilor într-o singură rundă.  Cum ar putea el reuși ce nu par a reuși nici Orban, nici Nicușor Dan, nici Ciprian Ciucu? Sigur, e Traian Băsescu, are mai multă experiență, are palmares în spate, dar vorbim de patru candidați care se bat pe o zonă cel mult de două ori mai mare decât bazinul PSD, iar trei dintre ei sunt mai proaspeți azi decât bătrânul lup de mare.

Ceea ce l-ar putea favoriza pe bătrânul comandant de navă este însă un context electoral cumva nou, atât la nivelul leadershipului politic, cât și la firul ierbii.

Se vede tot mai clar reînvierea unui curent de amploare în societate, cel naționalist, xenofob, islamofob, radical.  Reînvie după mulți ani, e drept, dar în condiții diferite. Nu ignorați acest filon și, mai ales, nu ar trebui să vă scape faptul că el se împrăștie cu repeziciune în toate categoriile, inclusiv acelea care tradițional respingeau în trecut acest curent: oameni educați, tineri, chiar voci intelectuale de marcă îl îmbrățișează. Atentatele din Vestul european, fluxul neîntrerupt al refugiaților pe care Bruxellesul se chinuie să-l gestioneze transmit un sentiment general de nesiguranță și în România, chiar dacă, azi, țara noastră pare exclusă atât din calea migrațiilor, cât și din planurile teroriștilor.

În același timp, românii simt că, de un an de zile, cam de la plecarea lui Traian Băsescu din funcție, nu mai există un cap conducător, un lider de forță care să dea o direcție societății. De fapt, problema nu e nici măcar asta. Nu există nici măcar mai mulți lideri politici, în adevăratul sens al cuvântului, capabili să se pună în fruntea oștilor și să le îndepte spre o direcție anume, oricare ar fi ea. Combinația între nesiguranța descrisă mai sus și acest vacuum de leadership este cocktailul perfect pentru a deschide calea unei voci autoritate, a unui om sigur pe el, care spune lucrurile cu convingere și pare a ști despre ce vorbește.

Ceea ce nu trebuie să subestimăm este formarea unei ”spirale tăcute”, invizibilă astăzi în sondaje, care să se transforme într-un adevărat tsunami la alegerile locale. Dacă Băsescu reușește să călărească valul, ar putea fi el cel câștigător.

Dar ce face Traian Băsescu a doua zi după alegeri? Își ia servieta și se duce cuminte în clădirea Primăriei Capitalei să preia un mandat de patru ani de edil-șef? Ar fi prea puțin și ar fi un real blocaj politic pentru el și partidul său. Și asta pentru că runda adevărată pentru președintele PMP sunt alegerile parlamentare din toamnă.  Acolo e ținta importantă, cu bătaie lungă pentru prezidențialele din 2019. Da, e vorba de pârghiile executive pe care Iohannis în mod evident nu doar că nu le poate gestiona, dar e dispus oricând să le cedeze unui premier.

Parcursul PMP și al lui Traian Băsescu nu se poate opri în iunie 2016. Scorul cel mai optimist pe care formațiunea l-ar putea obține, chiar în condițiile unei candidaturi a șefului suprem la București, nu poate depăși 10-12% la nivel național. Până la funcția de premier mai e o treaptă și una grea. Pentru ca Băsescu să fie în toamnă într-o poziție la un pas distanță de fotoliul executiv,   e nevoie de cel puțin 20%, adică o dublare a performanței de la locale. Greu, foarte greu.

Al doilea scenariu este ca Băsescu să obțină locul doi la o distanță nu mai mare de 2-3% procente de candidata PSD, clasată pe primul loc. Paradoxal, dar acest scenariu ar fi cel mai convenabil pentru fostul președinte. De ce? Foarte simplu. În primul rând pentru că, pe 6 iunie, nu ar fi blocat într-o poziție care, oricât de multă vizibilitate ar avea, e totuși un rang administrativ inferior, fără anvegură națională. Din această poziție, nu poți să te erijezi în toamnă la parlamentare drept viitorul prim-ministru, iar partidul tău viitorul partid ce va guverna țara. Lumea ar putea să te întrebe dacă nu cumva ai niște treabă la primărie. În al doilea rând, o înfrângere la o distanță atât de mică, în condițiile date, cu greu va fi văzută ca prima înfrângere electorală a lui Traian Băsescu. Mai degrabă titlurile vor fi: Traian Băsescu revine pe cai mari. Că va fi cu 2-3% în urma lui Firea sau 2-3% peste ea, nu va afecta mai deloc scorul pe care PMP îl va lua la nivel național. Dar scenariul înfrângerii la mustață îl dezleagă de mâini de Băsescu și-l împinge către nivelul următor, cel cu adevărat important: parlamentarele din toamnă. În plus, 2-3% sunt atât de ușor de pus pe seama unei fraude electorale în România, încât multă lumea va fi convinsă că Băsescu a câștigat în realitate, nu a pierdut. Așadar, nu i se va știrbi prea tare nici imaginea de învingător.

Al treilea scenariu ar fi ca Băsescu să piardă lamentabil. Să se situeze pe al treilea loc sau chiar mai jos și partidul său să reușească la nivel național un 7-8%, decent, dar mediocru. E de luat în calcul și o asemenea variantă, dar trebuie spus că, în actualul peisaj, pe care l-am descris în detaliu mai sus, e scenariul cu probabilitatea cea mai mică.

Da, Băsescu e azi privit de mulți din foștii susținători ca o dezamăgire, alții cred că o fi făcut și ceva bun, dar timpul lui a trecut, că e timpul oamenilor tineri. Chiar și aceștia însă s-ar putea să sufere transformări emoționale profunde într-o campanie electorală bine dusă și să se trezească în fața buletinului de vot punând ștampila pe Băsescu. De asta am vorbit de acea ”spirală a tăcerii”, documentată de multă vreme în literatura de specialitate. Băsescu nu mai e acel personaj politic cu care să te afișezi în mod onorabil. Apropiați ai săi au ajuns pe mâna justiției, el însuși atacă vehement mult mai popularul DNA de astăzi, dar, acolo, după cortina cabinei de vot, nu vede nimeni că tu tot pe Băsescu îl consideri adevăratul lider și parcă ai vrea să le strice puțin jocurile celor care azi se străduiesc să-și împartă cumva puterea, deși nu prea reușesc să o gestioneze.

Și încă ceva: discursul anti-DNA și anti-justiție, mai nou, ce-i drept, la politicianul Băsescu, s-ar putea să se dovedească o carte câștigătoare într-o Capitală dominată de funcționărime în aparatul central și local. O funcționărime terifiată de perspectiva de a da cu subsemnatul în fața procurorilor, în orice caz total paralizată de acțiunile în forță ale DNA. Și dacă ar fi vorba de 150.000 de oameni, cu tot cu familiile lor, ar însemna 16% din totalul participării.

Așadar, cei care astăzi cred că o variantă la fel de bună sau chiar mai bună pentru PMP ar fi Turcescu și nu Băsescu, nu privesc realist planurile fostului președinte și nici calculele reci ale unei campanii. Partidul n-are nevoie de o vedetă pe scena pe care se pun reflectoarele, are nevoie de un comandant de oști. Doar comandanții de oști pot mobiliza cu adevărat activiștii și simpatizanții. Principalul bazin din care Băsescu speră să tragă voturi este fostul PDL, astăzi în PNL. Foștii pedeliști suspină după Băsescu, nu după Turcescu. Și, desigur, ultimul argument este că bătălia trebuie să continue și după 6 iunie, cu și mai mare intensitate.

O altă întrebare pe care mulți și-o pun este cum va putea Traian Băsescu să fie nominalizat premier în noiembrie, cu un partid de doar 20% și cu Iohannis, ostil fostului președinte, maestru de ceremonii în procesul desemnării? Ei, bine, jocul e ceva mai complicat decât pare, iar sorții de izbândă nu sunt chiar atât de iluzorii.

Dacă PMP ia 20% la toamnă, practic, liberalii vor fi cam pe la același scor, dacă nu cumva mai jos, iar PSD la obișnuitul 30%. Sigur, Iohannis ar putea să-și pună în aplicare planul cu o majoritate PSD-PNL, doar ca să evite o construcție în care Băsescu să joace rol de primadonă. Dar un Băsescu cu 20% lăsat în Opoziție până la prezidențialele din 2019 mai are nevoie doar de un candidat foarte credibil ca să preia frâiele puterii la sfârșitul primului mandat al lui Iohannis. Și actualul peședinte și PNL se vor afla într-o grea dilemă. Să facă o guvernare de ”dreapta” cu PMP sau una de ”mare coaliție” cu PSD? Nu va fi deloc o decizie ușoară, iar Băsescu va fi, în orice variantă, în coasta lor.

Dar până atunci mai sunt mulți de ”dacă”. Un ”dacă” pare că se va risipi curând - acela privind candidatura lui Traian Băsescu la Capitală.

Citește și Traian Băsescu va candida!