Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Flavia Groșan recunoaște, după audiere: 'Frică mi-a fost că nu o să mai pot să fiu medic. Am intrat în lacrimi, nu îmi mai aduc aminte începutul'

Facebook
Flavia Grosan

Flavia Groșan a fost audiată, luni, la Colegiul Medicilor Bihor, după declarațiile care au produs multe controverse în spațiul public, dar și în sistemul sanitar. Medicul a fost așteptată de zeci de fani, atât la intrarea, cât și la ieșirea de la întâlnirea cu conducerea Colegiului.

La România TV, luni seara, în emisiunea lui Victor Ciutacu, Flavia Groșan a recunoscut că s-a temut că îi va fi retras dreptul de liberă practică și că a fost atât de emoționată de cum a fost primită de susținătorii săi încât nu mai ține minte debutul audierilor.

”Frică mi-a fost că nu o să mai pot să fiu medic, deși știam că nu am făcut nimic rău. Am văzut valul împotriva mea. Am muncit un an de zile și m-am trezit anchetată de Colegiul Medicilor. Am fost extrem de emoționantă, am intrat în lacrimi în sediul Colegiului Medicilor. Nu îmi aduc aminte începutul.”, a spus Flavia Groșan.

Citește și: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, agent al serviciilor secrete germane? Legături ciudate .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.