Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Harghita: Autorităţile judeţene fac demersuri pentru urgentarea procesului de cadastrare şi pentru aplicarea legilor fondului funciar

lumeasatului.ro
Harghita

Autorităţile judeţene fac demersuri pentru urgentarea procesului de cadastrare şi pentru aplicarea legilor fondului funciar, în acest sens fiind organizate întâlniri cu primarii şi specialiştii implicaţi, pentru analizarea situaţiei existente şi a găsirii soluţiilor la problemele existente.

Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că au fost organizate 11 întâlniri cu cele 67 de unităţi administrativ-teritoriale, împărţite în grupuri, pe criteriul situaţiei asemănătoare în ceea ce priveşte cadastrarea şi aplicarea legilor fondului funciar.

"Am dorit să ştim cum stăm cu cadastrarea şi cu aplicarea legilor fondului funciar pe localităţile judeţului dar, în acelaşi timp, să discutăm cu primarii şi cu specialiştii implicaţi şi viitorul acestor acţiuni în localităţi", a precizat Petres Sandor, potrivit Agerpres.ro.

Prefectul a arătat că, din analiza efectuată în urma acestor întâlniri, a reieşit că, în ceea ce priveşte cadastrarea, dacă se păstrează ritmul ultimilor 7-10 ani, când localităţile judeţului au avut parte de finanţări, atât din fonduri europene cât şi din bugetul naţional, ar fi nevoie de toţi atâţi ani pentru finalizarea procesului în tot judeţul.

În ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar, prefectul a spus că judeţul stă şi mai prost şi că e nevoie de mult mai mulţi ani pentru finalizarea procesului.

"Deci, în ritmul anilor 2016-2022, am putea estima cam la 65 ani finalizarea acestui proces, ceea ce este inacceptabil. Şi am avut discuţii foarte serioase, am încercat să identificăm şi câteva probleme şi să oferim şi soluţii şi am încercat să responsabilizăm pe toţi cei implicaţi, mai ales în localităţile unde nu s-au înregistrat progrese. Ca un exerciţiu matematic, există localitate care în ultimii şapte ani nu a rezolvat nimic din suprafeţele validate şi nepuse în posesie, deci zero pe linie, există localitate care, dacă merge în ritmul acestor şapte ani ani, o să termine în 4500 şi ceva de ani de acum înainte aplicarea legilor fondului funciar (...) Avem nevoie de un alt ritm al acestor lucrări şi am discutat cu fiecare localitate în parte posibilităţile lor", a afirmat prefectul.

Acesta a menţionat că printre problemele identificate se numără existenţa unor niveluri difere de interes şi implicarea din partea autorităţilor locale, lipsa fondurilor necesare, a personalului de specialitate, lipsa de interes a cetăţenilor, dar şi probleme istorice, rămase din perioada comunistă.

Prefectul a subliniat că s-a convenit "un ritm clar al activităţii Comisiei Judeţene de Fond Funciar", s-a încercat convingerea unităţilor administrativ-teritoriale că, în afară de înregistrarea sistematică pe sectoare cadastrale, să facă eforturi şi pentru elaborarea planurilor parcelare, "pentru că este mai simplu şi are aceeaşi finalitate" şi s-au oferit idei de a găsi persoane care să lucreze la aceste procese.

Legat de graniţele dintre localităţi, prefectul a spus că se demarează o analiză a situaţiei acestor stări de "neînţelegere" şi urmează o mediere formală sau informală, pentru a-i convinge pe cei implicaţi ori să se înţeleagă, ori să se adreseze cât mai repede în instanţă.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat că printre priorităţile instituţiei se numără şi clarificarea situaţiei juridice şi finalizarea cadastrării terenurilor, pentru că "investiţiile europene şi foarte multe lucruri depind de succesul acestor demersuri".

Acesta a arătat că în ceea ce priveşte drumurile judeţene, care au o lungime de circa 950 kilometri, o parte a fost cadastrată şi pentru restul există contracte în derulare.

Totodată, Borboly a spus că instituţia pe care o conduce se implică în finanţarea consiliilor locale în demersul de cadastrare, în anii trecuţi fiind derulate trei proiecte europene, dar fiind asigurată finanţarea şi din sumele redistribuite localităţilor din partea Consiliului Judeţean.

"Eu cred că acum, cu criza alimentară, este foarte important ca toate terenurile pe care le avem să fie cultivate şi chiar din rezerva care va rămâne la dispoziţia comisiei (locale-nr) trebuie să facem cât mai multe demersuri încât acele terenuri sau o mare parte să ajungă înapoi la tineri fermieri, care vor să se dezvolte, care vor să se lanseze în localitate într-o afacere, dacă nu au în domeniul agricol şi acest lucru va fi susţinut prin consiliere, prin proiecte, prin granturi ale CJ în judeţul Harghita", a declarat Borboly.

Directorul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita, Sorin Truţă, a prezentat o informare privind aplicarea în judeţ a legilor fondului funciar şi Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară.

"Până în prezent în judeţul Harghita au fost cadastrate peste 60.000 de hectare în mod sistematic. Este vorba despre 93.000 de imobile. Totodată, sunt suprafeţe însemnate înscrise la cerere, deci practic un procent de 34 la sută din suprafaţa judeţului este înscris în aplicaţia informatică eTerra. Estimăm că până la finele anului 2023, dacă se vor finaliza toate lucrările de înregistrare sistematică aflate în derulare şi vor mai fi acordate finanţări, vom ajunge undeva la 70 la sută din suprafaţa judeţului înscrisă în aplicaţia informatică eTerra. În ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar se înregistrează restanţe semnificative. Din suprafaţa validată de 140 de mii de hectare şi nepusă în posesie la jumătatea anului 2015, până în prezent s-au pus în posesie aproximativ 19 mii de hectare, deci 13,60 la sută din această suprafaţă, se înregistrează restanţe semnificative. Noi am făcut demersuri însemnate pentru amendarea legislaţiei. Din anul 2020 se cofinanţează lucrările de întocmire a planurilor parcelare necesare pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Sperăm ca primarii localităţilor să aloce sume cu această destinaţie în bugetul localităţilor pentru că, după recepţionarea lucrărilor şi deschiderea cărţilor funciare, practic aceste sume se returnează de către ANCPI localităţilor", a explicat Sorin Truţă.

Acesta a mai precizat că fluidizarea celor două procese este foarte importantă atât pentru cetăţeni cât şi pentru autorităţile locale.

"Este foarte important, atât pentru cetăţeni, pentru circuitul civil, pentru înstrăinarea, realizarea succesiunilor să existe o carte funciară şi nu în ultimul rând pentru autorităţile locale, pentru că nu se pot face investiţii decât în situaţia în care aceste imobile sunt înscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară. Doar în aceste condiţii pot fi accesate fonduri europene, doar în aceste condiţii poţi să ai o dezvoltare reală a unei localităţi", a spus Sorin Truţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.