Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kevin Bacon, alături de Travis Fimmel şi de rapperul Machine Gun Kelly, în thrillerul One Way

https://www.latimes.com/entertainment-arts/story/2020-03-19/coronavirus-kevin-bacon-stay-home-campaign
kevin bacon

Kevin Bacon, cunoscut din „Footloose” şi „Mystic River”, se alătură lui Travis Fimmel, din „Vikings”, şi rapperului Colson Baker, cunoscut drept Machine Gun Kelly, în distribuţia thrillerului de acţiune „One Way”, potrivit news.ro.

Andrew Baird („Zone 414”) va regiza după un scenariu scris de Ben Conway, iar pre-producţia este programată să înceapă în luna februarie, în Los Angeles şi Tulsa (Oklahoma).

Bacon, în vârstă de 62 de ani, va interpreta rolul tatălui înstrăinat al personajului lui Baker, care dispare cu o geantă plină cu bani după ce un jaf comis asupra fostului şef nu iese conform planului. El porneşte spre deşertul californian, iar după un apel prin care îi cere ajutorul, tatăl îl va trăda.

Citește și: DOSAR 'Ăia 3.045.000 euro cad cu toții, nu rămâne așa în pom', îl asigura ofițerul Fleancu pe afaceristul Bogdan Savin, legat de expertiza din dosarul său penal

„Kevin Bacon este unul dintre cei mai talentaţi şi cunoscuţi actori ai generaţiei lui”, a transmis Arianne Fraser, CEO Highland Film Group.

Baird a declarat: „Sunt foarte încântat să lucrez cu Kevin. Era deja un star când mi-a atras atenţia ca Willie O’Keefe în «JFK» al lui Oliver Stone. Mi-a arătat o nouă, primară şi puternică latură. Rolul din «The Woodsman» ar fi trebuit să îi aducă un Oscar şi îmi place mult ce face în serialul «City on a Hill»”.

Kevin Bacon a câştigat un trofeu Globul de Aur şi unul din partea Screen Actors Guild (SAG) pentru rolul din filmul de televiziune „Taking Chance” şi a mai fost nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul secundar din „The River Wild” şi la SAG pentru „Murder in the Fist”. A primit alte trei nominalizări la premiile Sindicatului actorilor ca parte din distribuţiile filmelor „Frost/Nixon”, „Mystic River” şi „Apollo 13”.

Mai recent, a putut fi văzut în „Black Mass”, alături de Johnny Depp şi Benedict Cumberbatch, în serialul „I Love Dick” şi în lungmetrajul „You Should Have Left”. În plus, a jucat în mai multe scurtmetraje şi filme de televiziune.

Noul lungmetraj va fi produs de Tim Palmer, Martin Brennan şi Jib Polhemus, iar Bill Grantham va fi producător executiv. Proiectul a fost dezvoltat cu finanţări de la Northern Ireland Screen şi Screen Ireland.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.