La 78 de ani, Robert Lacire caută un muzeu pentru colecția sa de 130.000 de viniluri cu o greutate de 21 de tone

Robert Lacire, un francez în vârstă de 78 de ani, a acumulat de-a lungul vieţii o cantitate uluitoare de discuri de vinil, 21 de tone sau circa 130.000 de exemplare, pe care le păstrează în fiecare colţ din locuinţa sa şi în mai multe garaje, relatează vineri AFP, citat de agerpres.

O vizită la apartamentul său elegant de trei camere din Rennes (vestul Franţei) este un moment savuros. Discurile sunt prezente în fiecare cameră, în şifonier, într-un dulap... La un calcul rapid, ar fi nevoie de zece ani pentru ca o persoană să le audieze pe toate.

Prin comparaţie, colecţia de la Les Champs Libres, biblioteca principală a capitalei regiunii Bretania, cuprinde 39.000 de discuri.

"Mă întreb cum am reuşit să am atât de multe", a declarat proprietarul colecţiei, cu aspect country, jeanşi, eşarfă înnodată şi cizme. "Există nişte lucruri nebuneşti!", a adăugat el entuziasmat scoţând la iveală discuri de Lenny Escudero sau Johnny Cash.

Născut în 1943 ("acelaşi an ca şi Johnny" Hallyday), la 24 mai ('în aceeaşi zi cu Bob Dylan"), Robert Lacire a început "în brutărie", profesia tatălui său, înainte de a obţine diploma de electrician. Trimis în Războiul din Algeria, a fost sunetist pentru un grup rock, Les Kakis, începutul unei îndelungate legături cu muzica.

În 1968, a preluat barul american "Le Country" din oraşul francez Dinan (vest) şi s-a molipsit de virusul discurilor de vinil. "Pentru că nu eram departe de Jersey, mergeam acolo des şi aduceam discuri. La fel, mergeam la piaţa de vechituri Saint-Ouen", din Paris.

După ce a devenit proprietar de magazin de discuri în Rennes, colecţia sa a tot crescut, alimentată la începutul anilor 1990 de apariţia CD-ului - considerate voluminoase şi învechite, vinilurile erau vândute, iar "Bob" făcea afaceri.

Colecţia sa a crescut atât de mult încât a fost nevoit să închirieze garaje pentru a-şi păstra toate discurile.

Un muzeu al vinilurilor?

Când nu joacă petanque cu prietenii, Robert scotoceşte prin colecţia şi scoate la iveală posibile pepite. Cum ar fi un vinil în formă de carte poştală pătrată, cu o sardană din Catalonia. Sau discuri de 16 şi 100 de turaţii, un album cu melodii dintr-un lagăr de prizonieri din Michigan sau "Catch a Fire" de Bob Marley, care se deschide ca o brichetă.

"Este o colecţie foarte interesantă, mai ales datorită diversităţii sale - discursuri de Lenin, muzică militară, teatru precum "Le Petit Prince", în lectura lui Saint-Exupéry, sau discuri ilustrate de Dubuffet", a declarat Michel Brand'honneur, muzeograf, care a evaluat seria de obiecte în 2007, adăugând că "este păcat că o astfel de colecţie va fi în cele din urmă dislocată".

În toamna vieţii sale, Robert îşi face griji cu privire la viitorul vinilurilor sale. "Este o prostie că rămâne în garaj", a spus el râzând sec.

"Domnul 100.000 de discuri", aşa cum a fost numit de un jurnalist, şi-ar dori ca întreaga sa colecţie să ajungă la un conservator sau la un muzeu al discurilor de vinil. În acest sens, el a scos la vedere dintr-o folie de protecţie, scrisorile pe care le-a trimis instituţiilor locale şi chiar lui Jacques Chirac.

"Toată lumea crede că proiectul este grozav, dar nimeni nu se mişcă", a declarat colecţionarul care nu a reuşit nimic în acest sens, în pofida interesului aparent arătat de municipalităţile din regiune şi a faptului că piaţa vinilurilor cunoaşte o creştere (cu 4,5 milioane de unităţi vândute în 2020 în Franţa, conform Syndicat national de l'édition phonographique).