Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ludovic Orban, HUIDUIT de mineri în Valea Jiului! Gafa făcută de premier: a uitat denumirea minei Lonea

Facebook
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a fost huiduit, la vizita de joi în Valea Jiului, unde a participat la depunerea de coroane la Statuia minierului în parcul „Carol Schreter” din Petroşani. Şeful Executivului a susţinut o alocuţiune, însă în timp ce vorbea despre problemele minerilor, acesta a uitat denumirea minei Lonea, ceea ce a nemulţumit şi mai mult persoanele aflate acolo, care i-au strigat numele complet al locului respectiv, relatează News.ro.

Unele persoane îi strigau premierului „ne bagi în faliment” sau îi reproşau că Guvernul nu a dublat alocaţiile pentru copii. Alţii i-au spus prim-ministrului să nu mai mintă.

„Complexul energetic Hunedoara este după două ajutoare de stat care au fost acordate în nişte condiţii, dintre care un ajutor de stat trebuie înapoiat, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, pentru că nu a fost acordat în conformitate cu legea”, a afirmat Ludovic Orban, joi la Petroşani.

În momentul în care a vorbit despre ajutorul acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea, Orban a uitat pe moment denumirea celei din urmă, iar unii oameni au început să îl huiduie şi au strigat la el „Lonea” sau „Lonea, românule”.

„Iar al doilea ajutor de stat acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea a fost acordat pentru închiderea minelor până în data de 31 decembrie 2018 şi minele continuă să îşi desfăşoare activitatea”, a precizat Orban.

El a continuat să vorbească şi a ecplicat că nu Executivul a creat situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara însă le-a garantat oamenilor că vor fi sprijiniţi prin măsurile Guvernului.

„Nu noi am creat situaţia în care se găseşte complexul energetic Hunedoara, dar vă garantez că vom găsi soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă. Am luat decizii, am adoptat OUG care au dat sume compensatorii către cei care urmau să fie disponibilizaţi. Suntem atenţi la tot ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a vă sprijini. Nu spun asta doar aşa, ci pentru că ne pasă ce se întâmplă şi vom găsi soluţii pentru a vă susţine”, a mai spus Orban.

Premierul a participat joi la depunerea de coroane la Statuia minerului, eveniment care a avut loc în parcul „Carol Schreter”, din Petroşani. Ludovic Orban va luat parte la mai multe evenimente din Valea Jiului organizate cu prilejul Zilei Minerului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.