Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul an de instrucţie a adus schimbarea comenzii la Brigada 81 Mecanizată

tancuri gepard
Ceremonia oficială de predare-primire a comenzii acestei unităţi a avut loc la sediul Brigăzii 81 Mecanizată, în prezenţa şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Iulian Berdilă, a unor foşti comandanţi ai brigăzii, a subprefectului de Bistriţa-Năsăud, Ioan Zăgrean, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Camelia Tabără, a primarilor din Bistriţa, Beclean şi Năsăud, a episcopului vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Benedict Bistriţeanul, şi a unor şefi de instituţii.

Fostul comandant, generalul de brigadă Cornel-Traian Scurt, a ţinut să vorbească despre profesionalismul militarilor din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată.

"Cred că rezultatele obţinute în aceşti mai bine de doi ani şi jumătate de când m-am aflat la comanda Brigăzii 81 mă îndreptăţesc să spun că oamenii din Brigada 81, începând de la Arad până la Prundu Bârgăului sau de la Baia Mare la Turda, sunt profesionişti, ceea ce mi-a făcut şi mie munca mai uşoară. S-a construit o echipă, pe unii i-am văzut crescând pe lângă mine (...) şi este o reală plăcere pentru un comandant să vezi cum oamenii au crescut şi îi vezi acum militari desăvârşiţi. Sunt convins că performanţele profesionale vor fi dezvoltate sub comanda domnului colonel Colibaba", a spus generalul de brigadă Cornel-Traian Scurt.

La rândul său, noul comandant s-a declarat onorat să preia conducerea acestei unităţi.

"Pentru mine este o zi deosebită, sunt onorat că am preluat comanda şi Drapelul de luptă al marii unităţi. Este pentru prima dată când vin în Bistriţa, nici măcar în timpul serviciului sau tangenţial nu am avut o legătură până în acest moment. Sunt încrezător şi optimist că, alături de militarii marii unităţi şi ai unităţilor subordonate, vom îndeplini toate sarcinile care ne vor fi repartizate. Sunt un om al continuităţii, vom păstra toate lucrurile bune care au fost făcute de către predecesorii mei. Voi fi o parte activă a societăţii bistriţene şi sprijin pentru autorităţile administraţie publice locale", a spus Cristinel-Dumitru Colibaba.

Ceremonialul s-a încheiat cu o defilare a militarilor Brigăzii 81 Mecanizată, alături de noul lor comandant.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.