După evoluțiile excelente de la acest Campionat Mondial, presa europeană întâmpină cu entuziasm apariţia unei mari vedete, Kylian Mbappe, 19 ani, sclipitor în victoria Franţei cu Argentina (4-3), sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, relatează AFP, preluată de agerpres.
"S-a născut o stea", titrează Corriere della Sera, cel mai mare ziar din Italia, care publică pe prima pagină o fotografie a lui Mbappe.
"Mbappe este eroul echipei tricolore", opinează cotidianul german Bild.
"Ca Pele", scrie publicaţia italiană La Stampa, comparându-l pe jucătorul de 19 ani cu fostul mare atacant brazilian. "La sfârşitul unui meci epic, şapte goluri şi nenumărate emoţii, este surâsul lui Mbappe, mica perlă franceză pe urmele lui Pele", scrie ziarul.
Pele, referinţa supremă, avea 17 ani când a marcat o triplă în semifinale şi o dublă în finala Mondialului 1958 din Suedia.
"Acest prim meci din faza eliminatorie a stabilit un standard în materie de dramă, de frumuseţe şi de îndrăzneală, dar ne vom aminti şi de meciul în care Kylian Mbappe a dezvăluit lumii talentul său în plină afirmare,
devenind primul adolescent ce marchează două goluri într-un meci de Cupă Mondială de la Pele în 1958", estimează cotidianul britanic The Times.
Mai ales, ziarele subliniază acest meci Franţa - Argentina a pus capăt epocii lui Lionel Messi, de cinci ori câştigător al Balonului de Aur, la fel ca portughezul Cristiano Ronaldo.
"Dă-te la o parte, Messi", este formula folosită de ziarul britanic The Telegraph.
Mbappe "şi-a arătat talentul în faţa lumii întregi şi l-a pus în umbră pe Lionel Messi", estimează L'Equipe.
Ziarul italian La Repubblica se exprimă asemănător: "Messi poate pleca liniştit, unde şi cum va vrea, dar noi am intrat într-o altă epocă, cea a lui Kylian Mbappe, care a avut la Cupa Mondială acelaşi impact ca Pele acum 60 de ani".
Noul star al mondialului, asemănat cu Pele
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
1

18
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
18

15
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
15

3.146
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.146

86
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
86

180
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
180

116
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
116

92
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
92

47
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
47

37
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
37

2.321
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.321

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.611
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.611
















Comentează