Câteva sute de angajaţi ai Electrocentrale Bucureşti au refuzat să intre în tură vineri, la ora 14:00, din cauza negocierilor privind contractul colectiv de muncă pentru anul viitor, care au ajuns în impas în condiţiile în care conducerea Elcen doreşte să acorde, anul viitor, o majorare salarială mai mică decât rata anuală a inflaţiei din ultimul an.
"Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Liber Independent din cadrul Sucursalei Electrocentrale Bucureşti, informează că, la această oră, are loc un protest spontan la toate cele patru electrocentrale din Capitală. Câteva sute de angajaţi ai Electrocentrale Bucureşti au refuzat să intre în tură astăzi, la ora 14:00, din cauza negocierilor privind contractul colectiv de muncă pentru anul viitor, negocieri care au ajuns în impas. Concret, conducerea ELCEN doreşte să acorde o majorare salarială, pentru angajaţii societăţii în 2023, mai mică decât rata anuală a inflaţiei din ultimul an", se arată într-un comunicat al Blocului Naţional Sindical, transmis AGERPRES.
Elcen este cel mai mare producător de energie termică din Capitală şi asigură energia termică pentru peste 550.000 de apartamente din Bucureşti.
În 2021, compania a primit din fondul de rezervă al Guvernului aproximativ 15 milioane de lei, în timp ce electrocentrale asemănătoare din alte oraşe ale ţării au primit 800 de milioane de lei, precizează BNS care subliniază că în acest an, Elcen nu a primit niciun leu de la Guvern.
Protest spontan la toate cele patru electrocentrale din Capitală
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

249
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
249

723
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
723

11
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
11

1.577
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
1.577

111
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
111

1.054
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.054

184
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
184

105
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
105

2.438
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.438

2.624
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.624

68
FOTO Accident cu victime în Mehedinți: O mașină s-a făcut praf
68

10.441
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
10.441

18
Activităţi de Ziua Conştientizării Autismului: aproximativ 400 de copii cu această tulburare, în evidenţele DGASPC
18
















Comentează