Deputatul PSD Răzvan Cuc, fost candidat pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor susţine toate proiectele benefice pentru oraş.
Răzvan Cuc a subliniat însă că toate derapajele legate de cheltuirea banului public şi de dezvoltarea oraşului vor fi sancţionate.
"Vom sprijini toate proiectele municipiului Piatra-Neamţ, toate proiectele benefice, dar pe de altă parte nu vom ezita să sancţionăm derapajele. Şi nu mă refer la derapajele tânărului primar ci la cel al celor din jurul lui. Nu vom fi fraţi aici, când vine vorba de cheltuirea nesăbuită a banului public sau de dezvoltarea oraşului", a declarat Răzvan Cuc.
Întrebat dacă va rămâne în Consiliul Local Piatra-Neamţ sau va candida pentru un nou mandat de deputat, Răzvan Cuc a precizat că încă nu a luat o decizie.
"În ceea ce priveşte alegerea mea, asta am s-o fac în perioada viitoare, dacă voi rămâne în Consiliul Local sau voi continua ca deputat în Parlamentul României", a spus Răzvan Cuc.
La rândul său, preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Moise a precizat că atât ea cât şi Răzvan Cuc sunt interesaţi să candideze pentru un mandat de parlamentar.
"Dacă Răzvan Cuc va fi propus pentru funcţia de parlamentar, organizaţia PSD Piatra-Neamţ îl va susţine. Atât eu cât şi colegul meu, Răzvan Cuc, suntem interesaţi de un mandat de parlamentar", a declarat preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Moise.
Răzvan Cuc a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ şi s-a clasat pe poziţia a treia, cu 20,87% dintre voturi.
Funcţia de primar a fost câştigată de liberalul Andrei Carabelea, cu 26,25%, urmat de candidatul PMP, Dragoş Chitic, cu 21,98%.
În Consiliul Local, PNL are 7 mandate, PSD deţine 5 mandate, PMP a intrat cu 4 mandate, USR PLUS are 3 mandate iar PRO România şi ALDE au câte 2 mandate.
Răzvan Cuc: Vom sprijini toate proiectele benefice pentru Piatra-Neamţ
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

240
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
240

1.225
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
1.225

1.973
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
1.973

1.375
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.375

2.497
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.497

2.591
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.591

5.069
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
5.069

118
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
118

5.332
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
5.332

265
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
265

2.093
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
2.093

1.788
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.788

3.555
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.555
















Comentează