Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situl arheologic Romula Malva din comuna Dobrosloveni va trece în administrarea Muzeului Judeţean Olt

arheologi

Situl arheologic Romula Malva din comuna Dobrosloveni, în suprafaţă de 29.311 metri pătraţi, va fi transferat din domeniul public al comunei menţionate în domeniul public al judeţului Olt şi va fi dat în administrarea Muzeului Judeţean Olt, pentru a continua săpăturile şi cercetările şi a-l include într-un circuit turistic, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul Judeţean (CJ) Olt.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că va trece în domeniul public al judeţului şi în administrarea muzeului numai partea de sit care aparţine primăriei şi pe care nu sunt construite imobile ale cetăţenilor, deoarece situl este mult mai mare, însă nu pot avea loc săpături pentru descoperirea lui integrală întrucât pe teren sunt construite casele localnicilor din satul Reşca, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Iohannis, declarație controversată! Ce se întâmplă cu elevii bolnavi care nu pot susține examenele .

"Am demarat astăzi procedura de preluare a acestui sit. (...) Noi în fiecare an alocam bani către Muzeul Judeţean Olt pentru săpături în acest sit arheologic. Va intra în subordinea Muzeului Judeţean Olt, lucrurile sper să meargă mult mai repede, astfel încât să reuşim să scoatem la suprafaţă o parte din acest sit arheologic. Este vorba despre o suprafaţă de teren pe care nu este nimic construit şi care aparţine primăriei, pentru că situl în mare parte este sub sat şi nu poate fi scos la suprafaţă. Sperăm să-l scoatem la suprafaţă şi atunci să reuşim să-l dăm circuitului turistic", a spus Marius Oprescu.

După încheierea unui protocol de predare-primire a sitului arheologic, între comuna Dobrosloveni şi Consiliul Judeţean Olt, situl va fi declarat bun de interes public judeţean şi va fi dat în administrarea Muzeului Judeţean Olt.

Demersurile pentru trecerea sitului arheologic Romula Malva din domeniul public al comunei Dobrosloveni în domeniul public al judeţului Olt au început în luna martie, când administraţia locală, printr-o adresă transmisă CJ Olt, şi-a exprimat dorinţa de a trece situl respectiv în domeniul public al judeţului pentru că nu dispune de toate resursele şi infrastructura necesare pentru a-l exploata în siguranţă şi la întreaga capacitate.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

În situl Romula din Dobrosloveni au loc cercetări sistematice de mai mulţi ani, în fiecare vară, iar în 2017 aici a fost descoperită o clădire romană cu instalaţie de încălzire prin podea (hypocaust), care avea pereţii acoperiţi cu pictură în frescă cu motive geometrice şi vegetale, cu panouri cu stucatură.

Clădirea cu încălzire prin podea descoperită la Romula este considerată de către specialişti una dintre cele mai relevante pentru epoca romană la nivel naţional, fiind amplasată în fortificaţia centrală, ale cărei ziduri păstrează până la 13 rânduri de cărămizi, cu o înălţime de aproape un metru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.