Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incident la Casa Albă: un șofer american a intrat cu vehiculul în gardul clădirii (video)

casa-alba:politico.com

Autorităţile au arestat luni o persoană în apropiere de Casa Albă, după ce acest suspect şi-a izbit vehiculul de gardul clădirii, a anunţat Serviciul Secret, care protejează personalităţi de rang înalt ale statului american, transmite AFP, conform Agerpres.

"Cu puţin înainte de ora 18:00 (23:00 GMT), un vehicul a intrat în coliziune cu o poartă exterioară a complexului Casei Albe", a declarat pe X (fostul Twitter) purtătorul de cuvânt al serviciului, Anthony Guglielmi.

"Şoferul a fost reţinut şi investigăm cauza şi modul în care s-a produs coliziunea", a adăugat el.

Preşedintele Joe Biden se afla în deplasare în momentul producerii incidentului, iar serviciile de securitate nu au precizat dacă a fost un simplu accident sau un posibil atac ţintit asupra clădirii, situată în centrul capitalei Washington.

Poliţia din Washington a mutat vehiculul, dar "şoferul rămâne în arest şi ancheta noastră continuă", a spus Guglielmi.

Casa Albă a fost scena unei serii de intruziuni importante în ultimii ani, provocând suficientă îngrijorare pentru a se ridica o barieră metalică mai înaltă şi mai durabilă în jurul sediului preşedinţiei americane în 2020.

În 2017, un bărbat s-a căţărat pe gardul complexului şi a cutreierat terenul mai bine de 16 minute înainte de a fi arestat, în timp ce preşedintele de atunci Donald Trump se afla în interior.

În 2014, când Barack Obama era preşedinte, un veteran al armatei americane a urcat pe gardul Casei Albe şi a traversat gazonul înainte de a intra în clădire, cu un cuţit în buzunar.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.