Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Poliția a descins cu forța în casa președintelui țării: Peste 40 de agenți și magistrați prezenți la descindere / Acuzații de îmbogățire ilicită în Peru

Captura YT
politia Peru

Domiciliul preşedintei peruane Dina Boluarte a fost percheziţionat vineri seara, în cadrul unei anchete pentru îmbogăţire ilicită, preşedinta Peru fiind suspectată că nu a declarat în patrimoniul său o colecţie de ceasuri de lux, informează AFP şi EFE.

Potrivit unui document al poliţiei, la care AFP a avut acces, circa 40 de agenţi şi magistraţi au fost mobilizaţi "în acest scop să percheziţioneze şi confişte ceasurile Rolex", conform Agerpres.

Imagini transmise de televiziunea locală arată cum anchetatorii înconjoară domiciliul preşedintei situat în Surquillo, o suburbie a capitalei Lima, şi formează o barieră umană pentru a împiedica traficul auto pe străzile adiacente.

Intervenţia poliţiei a fost efectuată la cererea procurorului Naţiunii, după ce Parchetul a respins cererea Dinei Boluarte de a prezenta ea însăşi ceasurile de lux şi documentele referitoare la achiziţia lor.

În caz de urmărire penală, preşedinta nu va putea, în virtutea Constituţiei, să fie supusă unui proces înainte de iulie 2026, când îi expiră mandatul.

Scandalul ceasurilor Rolex a izbucnit după ce un site local, La Encerrona, a publicat pe 15 martie o serie de fotografii în care Dina Boluarte putea fi văzută purtând diferite ceasuri de lux, în timp ce era la guvernare, în 2021 şi 2022.

După reportaj, Boluarte a dat asigurări că are "mâinile curate" şi nu deţine decât un ceas de o anumită vechime, achiziţionat din economiile sale. "Am intrat în Palatul Guvernului cu mâinile curate şi voi ieşi de acolo cu mâinile curate, după cum am promis poporului peruan", a spus ea.

Preşedinta, în vârstă de 61 de ani, face deja obiectul unei anchete pentru "genocid, omucidere agravată şi răni grave", după decesul a peste 50 de persoane în timpul celor două luni de revolte sociale ce au însoţit ascensiunea ei în fruntea statului.

Dina Boluarte a devenit preşedintă după destituirea şi arestarea şefului statului, Pedro Castillo, politician de stânga, a cărui vicepreşedintă era.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.