DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Albumul Folklore al lui Taylor Swift stă de trei săptămâni în fruntea Billboard 200

Taylor Swift

„Folklore” al cântăreţei americane Taylor Swift a devenit primul album al unei artiste lansat în decurs de doi ani care a petrecut primele trei săptămâni pe primul loc în Billboard 200, potrivit news.ro.

În a treia săptămână de la debut, încheiată pe 13 august, „Folklore” a fost vândut în 136.000 de unităţi în SUA, potrivit Nielsen Music/MRC Data. Piesele de pe album au fost accesate online în acest interval de peste 89,77 milioane de ori.

Vânzările au fost influenţate de lansarea albumului în format CD, după ce, iniţial, a fost disponibil doar în variantă digitală.

„Folklore” este al patrulea album de anul acesta care petrece cel puţin trei săptămâni pe primul loc în topul american, după „My Turn” al rapperului Lil Baby (cinci săptămâni), „After Hours” al lui The Weeknd (patru săptămâni) şi „Please Excuse Me for Being Antisocial” al lui Roddy Ricch (trei săptămâni în 2020; patru, în total, debutând în 2019).

Înaintea „Folklore”, albumul „A Star Is Born” al cântăreţei Lady Gaga, colaborare cu actorul Bradley Cooper, a petrecut primele trei săptămâni în fruntea Billboard 200, în octombrie-noiembrie 2018.

Citește și: DIICOT a lucrat cu ofițerii de la Grupuri Infracționale Violente peste DORINȚA șefilor din Poliția Capitalei care în 2019 au pus interdicție polițiștilor

Pe locul al doilea în Billboard 200 s-a clasat „Legends Never Die”, album postum al rapperului Juice WRLD, care a urcat un loc în a cincea săptămână de la lansare, cu 117.000 de unităţi vândute. Ascensiunea este datorată lansării piesei „Smile”, colaborare cu The Weeknd.

„Shoot for the Stars Aim for the Moon” al rapperului Pop Smoke a coborât un loc în top, până pe trei, după ce, în a şasea săptămână de la debut, a fost vândut în 92.000 de unităţi.

Rapperul Rod Wave a urcat 19 poziţii în clasament cu „Pray 4 Love”, vândut în 75.000 de unităţi odată ce a fost relansat cu 11 piese în plus. Albumul a apărut pe 3 aprilie.

Cântăreţul country Luke Bryan a obţinut a 11-a clasare în top 10 al Billboard 200 cu „Born Here Live Here Die Here”, care a debutat pe poziţia a cincea, cu 65.000 de unităţi vândute. Piesele de pe acest disc au fost accesate online de 19,68 milioane de ori.

Înregistrarea „Hamilton: An American Musical” a pierdut două locuri în top, clasându-se pe şase, după ce a fost vândută în 61.000 de unităţi în a 255-a săptămână de la lansare.

Trupa rock alternativ Glass Animals a obţinut prima clasare în top 10 cu „Dreamland”, care a fost vândut în 60.000 de unităţi în prima săptămână. Piesele de pe acest album au fost accesate online de 21,8 milioane de ori.

„Blame It on Baby” al rapperului DaBaby s-a clasat pe locul al optulea, în coborâre două poziţii, „My Turn” al lui Lil Baby a ocupat locul al nouălea, în coborâre patru poziţii, iar „Top Shotta”, primul album al rapperului NLE Choppa, a debutat pe locul al zecelea, cu 36.000 de unităţi vândute.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.