Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cherecheș, despre socrii săi reținuți de DNA: 'Nu ştiu ce au avut oamenii ăştia în cap' (video)

Facebook
Catalin Chereches

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat vineri, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, că este evident că nu apare în povestea socrilor săi, cercetaţi de DNA după ce au încercat să o mituiasă pe mama judecătoarei din dosarul său.

“Faptul că nu apar în această poveste este evident, pentru că, din punctul meu de vedere, nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetatean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, din perspectiva mea, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine....”, a afirmat primarul din Baia Mare într-un clip pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că nu ştie despre acest dosar mai mult decât scrie în presă.

“Dar, aşa cum au spus toate participantele, dar în special aşa cum a pronunţat doamna judecător care a făcut de data asta echipă bună cu DNA-ul, fiind un parcurs de cercetare pe care îl efectuează Direcţia Naţională Anticorupţie şi fiind un dosar penal aflat într o astfel de situaţie, nu pot să vă spun decât faptul că nu ştiu decât ceea ce aţi citit şi dumneavoastră din presă”, a mai declarat primarul Cătălin Cherecheş.

El a insistat că nu ştie ce au avut în cap socrii săi cu acest plan.

“Nu pot să găsesc nici un fel de filtru mental prin care să evaluez ce au avut oamenii ăştia în capul lor, într-o ţară democratică, într-o ţară în care protejezi justiţia, într-o ţară în care este unul care este Cătălin Cherecheş într-un proces penal de lungă durată şi cu notorietate şi cu mediatizare intensă, mai mult, care este şi sub imperiul unui control judiciar şi, bineînţeles, sub o monitorizare informativă firească, te trezeşti să învârţi prăjituri şi să le împachetezi în bani, că ai impresia că justiţia e la piaţă. Justiţia sunt convins că îşi va face datoria. Sunt convins că se va găsi echilibrul, ori la instanţa clujeană, ori într-o instanţă din România, pentru a beneficia de toate drepturile cetăţeneşti şi de o justiţie corectă”, a mai transmis Cătălin Cherecheş.

Îngrijorări despre verdict

El a menţionat că nu vrea să fie pus într-o situaţie în care să aibă parte de o atitudine nefirească a instanţei.

“Dar eu nu vreau să fiu într-o situaţie în care să beneficiez de o atitudine nefirească a instanţei, care este pusă într-un fel sub presiune sau sub semnul întrebării din cauza situaţiei în care doamna judecător, din păcate, se află. Faptul că a făcut echipă bună cu DNA-ul în această speţă şi e bine că s-a întâmplat aşa, mi-aş dori să meargă să se rostogolească şi spre dosarul meu şi să se întâmple nefiresc tot o echipă buna cu DNA-ul şi în pronunţare. Mi-aş dori să am ca şi cetăţean dreptul la o justiţie corectă, o justiţie imparţială, o justiţie care să nu poată să fie în absolut niciun fel pusă sub semnul întrebării”, a punctat edilul.

Cătălin Cherecheş a explicat că nu el nu crede că există vreo soluţie în dosarul său prin care instanţa să arate că este imparţială.

“Cu tot respectul şi aprecierea pentru profesionalismul şi corectitudinea pe care majoritatea oamenilor din justiţia din România şi cei care sunt sau au fost în completele de judecată, care au analizat, dau dovadă, cu tot respectul, eu nu cred că există vreo soluţie prin care această instanţă să arate că este absolut imparţială. Dacă o astfel de instanţă m-ar condamna ce aş putea să fac decât să mă uit aşa cum ar putea să facă şi alţii, la faptul că doamna judecător nu a făcut o cerere de abţinere. A fost o falsă cerere de abţinere. De fapt, doamna judecător a menţionat că doreşte să rămână în continuare şi să judece, să mă judece”, a mai afirmat primarul din Baia Mare.

El a mai precizat că nu crede că judecătoarea poate sta într-un perfect echilibru pentru a judeca dosarul său.

“Eu astăzi consider că cel puţin doamna judecător nu are posibilitatea să stea aşa cum trebuie să stea Justiţia, într-un perfect echilibru între lege, acuzator, acuzat, opinie publică, principii, moralitate, presiune publică, presiune mediatică, aşteptări. Lucrul acesta nu se poate întâmpla. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă doamna judecător ar marşa spre achitare. Bineînţeles că i-ar sări toată lumea în cap”, a adăugat edilul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.