DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INTERVIU cu Avocatul Florin Cojocaru: Predilecția mea este pentru cauze complexe!

Q Magazine
Florin Cojocaru

Avocatul Florin Cojocaru a acordat un interviu pentru Q Magazine, interviu pe are îl preluăm în integralitate și îl redăm mai jos:

AV. FLORIN COJOCARU:  Predilecția mea este pentru cauze complexe

Doar doi dintre clienții săi au fost condamnați cu executare, în 14 ani de avocatură.

În aprilie 2016, doi cetățeni israelieni erau arestați la București pentru spionaj împotriva Laurei Codruța Kovesi. Scandalul risca să compromită inclusiv relațiile diplomatice dintre două țări.  O echipă de avocați se îmbarcă de urgență în primul zbor  El-Al de la Tel Aviv și timp de câteva zile face un tur de forță al celebrelor case de avocatură din România pentru a stabili cine îi va apăra pe cei doi arestați. Îl aleg pe FLORIN COJOCARU, despre care nu auzise nimeni. De ce? Un posibil răspuns în interviul acordat Q Magazine.

Dacă v-aţi descrie în puţine cuvinte, care ar fi acelea?

π-ul fără de care nu-ți iese aria cercului.

Dar în multe cuvinte?

Florin Cojocaru. Avocatul.

Mi-aţi povestit cândva că un moment deosebit din timpul Facultăţii de Drept a fost un curs cu Profesorul Viorel Roș. Aţi vrea să-l împărtășiţi tuturor?

Aveam cam 20 de ani. Domnul Profesor Viorel Roș și-a făcut apariția, pentru prima dată la cursul acela, și, de când a închis ușa sălii de clasă și până s-a așezat la catedră, am înțeles că eram în cameră cu Altcineva. Atât de izbitor marca prin simpla prezență Domnul (la momentul acela) Judecător.

Ne-a citit la un moment dat poezia „Învață de la toate”. Dacă nu am fi avut deja un ABC al dreptului penal, nu l-am mai fi lăsat niciodată să plece. Sublimul este însă că, de fapt, Domnul Viorel Roș nu avea să mai plece niciodată…

După curs, i-am ținut calea și l-am rugat să mă ajute cu poezia. Nu aveam internet, nu aveam Google, la vremea aceea. A făcut-o cu noblețe, iar eu am rămas cu bucuria sufletească a relaționării „particulare” cu Omul care mă marcase și care se întorcea să prezideze Tribunalul București. Cred că o săptămână nu m-am putut concentra şi gândi la nimic altceva, doar am citit poezia și m-am minunat de experiența acestei întâlniri.

Ce poate fi mai frumos!? „[…] Învață de la umbră să taci și să veghezi. / Învață de la stâncă tu neclintit să crezi, / […] / Învaţă de la toate că toate sunt surori, / Cum treci frumos prin viaţă, cum poți frumos să mori, / […] / Învață de la vulturi când umerii ți-s grei, / Și du-te la furnică să vezi povara ei.” Pentru un tânăr abia desprins de adolescență a fost o binecuvântare a Destinului.

content-image

O ţineţi minte!

Cum aţi decis să deveniţi poliţist de anchete penale?

La întrebarea aceasta, îmi vine în minte titlul sugestiv al cărții scrise de călugărul Nicolae Steinhardt „Prin alții spre sine”. Cam așa mi-a fost parcursul – marcat de oameni „trimişi” în viața mea de Providență. Și ei nu contenesc să apară… Nimic fără Dumnezeu!

Am făcut Colegiul Național „Sfântul Sava” – „Liceul Nicolae Bălcescu” pe atunci – , pentru că o fată de care îmi plăcea în școala generală, mai mare cu un an, a mers înaintea mea acolo. La Academia de Poliție am ajuns, deoarece, fiind în clasa a XII-a, după toți anii de profil real la „Sfântul Sava”, am întâlnit un tânăr, prieten și fost coleg de liceu al fratelui meu, care termina Academia. M-a impresionat suficient, încât să îmi reconsider abrupt traiectul dinspre Politehnică, regăsind, de fapt, sensul construcției mele.

Tatăl meu era întruchiparea cinstei, onoarei, demnității, rămânându-mi și după ultima zi model de viață… Aș fi vrut să fie toate ca el. Îi plăcea să fie drept și să existe dreptate. Aproape de carte m-am ținut însă, îndeosebi, prin grija și aportul fratelui meu. Mama m-a dus de mână să-mi fac dosarul de admitere. În fine, așa am ajuns student la Academia de Poliție, în 1994. Am cunoscut oameni din domeniul cercetării penale, de unul dintre ei mă leagă o prietenie de 20 de ani. Am ales profilul penal încă din timpul studiilor, iar la absolvire am păstrat aceeași opțiune.

Și cum aţi devenit mai apoi Avocat?

Am iubit munca în poliție și voi rămâne tot timpul recunoscător fundamentului profesional pe care aceasta, dar și Academia de Poliție și, în general, Poliția Română, mi l-au clădit.

Îmi dădeam toată silința, reușeam profesional împliniri cu totul aparte, într-o austeritate constant ieșită din comun, cu performanțe de care, uneori, nici Houdini nu ar fi fost capabil. Aveam toată împlinirea și recunoașterea pe care le căutam în materie de rezultate ale muncii mele. Eram drept și ajutam dreptății. Plecam însă de prea multe ori din fața vitrinelor cu soția la braţ și copilul pe umeri. Aveam studii: și postuniversitare – și de drept penal și de civil, aveam masterat în Securitate Națională și Apărare, tradusesem studii din domeniul relații internaționale, nu făcusem nici un minut de meditație în toată viața mea, deci intelectual nu stătusem locului deloc. O rochie pe an ajunsese să-mi fie victorie. Mi s-a părut la un moment dat nedrept. Mi-am dat seama însă că avea să-mi fie funest să las să mă cuprindă frustrarea… Şi mi-am zis că, dacă merit mai mult, trebuie să încerc.

Şi… Aţi încercat?!

Da! Am adunat toate cele făcute într-un CV și, pe acest fond, am fost recrutat ca jurist de o multinațională.

De HBO!

Da. Apropo, după cinci ani, am plecat de la Poliția Capitalei, unde, ca ofițer de urmărire penală, aveam salariul lunar echivalentul a 225 de dolari. Când am mers la cele patru interviuri pentru postul la compania amintită, mă minunam, sincer, de fiecare dată, de liftul în care urcam, cu toate luminile și oglinzile lui. Și mai avea și niște butoane digitale frumoase!

Era o altă lume!

Da, cu totul diferită. Am primit postul. După câțiva ani, am simțit nevoia unei evaluări mai riguroase și am ales să încerc, mai mult din curiozitate, examenul la Barou. Voiam să șțiu, mai ales la drept penal, cum stau. Era totuşi prima dragoste! La vremea aceea „se dădea sinteză”. Am luat examenul, şi, cel mai important (!), l-am trecut cu 10 curat la penal. Am scris, dacă îmi amintesc bine, cam 21 de pagini. Asta mi-a provocat o încântare pe care nu mi-o puteam ascunde. Reprezentanții companiei mi-au spus că aș putea să îmi deschid biroul meu de avocatură, iar multinaționala respectivă să-mi fie primul client. Așa am început avocatura.

Privind înapoi, cum au fost acești 14 ani de avocatură?

I-am adăugat pe toți anilor de școlarizare. Avocatura, trebuie să recunosc, în cazul meu, e o continuare a școlii, fapt pentru care sunt recunoscător vieții! Exercițiul acesta de instanță e o șansă și un beneficiu care merită toată recunoștința. Toți învățăm de la judecători: și noi, avocații, și consilierii juridici, și procurorii. Chiar și atunci când judecătorii mai greșesc, noi tot suntem mai învățați. Și este un învățământ subvenționat! Pe de altă parte, nu e puțin nici să fii în mod constant evaluat de toată lumea: de clienții proprii, de adversari, de alți profesioniști, de avocați, de procurori și, cel mai important, de judecători. Este o nesfârșită școală.

CUM L-AU ALES ISRAELIENII

Putem spune că Justiţia face Dreptate?

Asta e cea dintâi misiune a ei. Eu, da, pot spune! Cu toată experiența, nu neapărat constant agreabilă, pe care căutarea și găsirea Dreptății o aduc. Pentru cei care nu pot spune: trebuie să creadă. Dacă nu cred, trebuie să ajungă să creadă. Asta e speranța de care avem nevoie. Abandonarea speranței nu trebuie să se regăsească printre opțiuni, altfel te smintești.

În ultim resort, trebuie să avem mângâierea că, dacă Dreptatea se mai întâmplă să scape Justiției, ea nu-i scapă niciodată lui Dumnezeu. Toate sunt încercări!

Dacă dumneavoastră aţi fi acuzatul, v-aţi apăra singur sau aţi alege un alt avocat? Pe cine?

Ar fi cu neputință să lipsesc din apărare. Altfel, în sensul întrebării dumneavoastră, îmi place foarte mult Avocatul Marian Nazat.

Toţi vă știm drept Avocatul Black Cube! Cum v-a ales firma israeliană?

Au trimis la București cu această misiune un om care trece prin alți oameni. I-am înțeles capacitatea asta când ne-am cunoscut și ne-am privit prima dată. Era la sfârșitul câtorva zile în care, începând din Londra și până în România, omul respectiv nu făcuse decât să se vadă cu avocați. El este avocatul Black Cube în Israel și în jurul lumii, un personaj cu totul aparte.

Este Dosarul acela unul cu spioni?

Este unul cu profesioniști. Plin de profesioniști. Până și cei neaflați, nevăzuți sunt desăvârșiți ca profesioniști.

Au trecut câțiva ani de la declanșarea dosarului și nu se mai întâmplă nimic. Nu vă cer detalii, vreau doar să înțelegem: de ce un dosar, care părea atât de clar, nu este încă trimis în judecată? Știu că unul dintre cei implicați, colonelul Daniel Dragomir, chiar a făcut nenumărate cereri de accelerare a unui deznodământ: fie clasarea, fie trimiterea în judecată. Ce sens au anii care trec de la declanșarea unei urmăriri penale?

Profesioniștii de care pomeneam îi cuprind, în primul rând, pe procurorii DIICOT, care nu au o misiune ușoară, și au înțeles asta încă de la bun început. La stadiul convingerii, în acest sens, au ajuns doar puțin mai târziu. Ne-ar plăcea nouă, avocaților, să putem gestiona un dosar în toți termenii lui, inclusiv în privința duratei, dar în această cauză asta rămâne atributul procurorului. Procurorul de caz este, în acest dosar, unul foarte (!) bun, precum întreaga echipă, alături de care lucrează, de altfel. Este o falsă impresie că timpul trece degeaba. „Justice is like food. You have to cook it slowly” (n.red. trad.: Justiția este precum mâncarea. Trebuie făcută încet.), îmi spunea avocatul amintit mai devreme. Procurorii rămân netulburați, caută adevărul.

Context:

ȘEFI AI MOSSADULUI ÎN CONDUCERE

Black Cube este o firmă de intelligence, privată, în care lucrează mai mulți foști ofițeri din structurile de informații sau militare ale Israelului.

Doi dintre șefii Mossadului, Meir Dagan și Ephraim Halevy, au făcut parte din Boardul director al companiei.

Black Cube a fost angajată de producatorul Harvey Weinstein, care ar fi cerut sa fie verificate persoanele care îl acuzau de agresiune sexuală. Totodată, au apărut infomații potrivit cărora angajați ai Black Cube ar fi folosit identități false pentru a afla informații despre membri ai Administrației Obama care susțineau acordul nuclear cu Iranul.

În 2016, doi angajați ai Black Cube au fost arestați la București, sub acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, cu scopul de a obține informații compromițătoare despre Laura Codruța Kovesi.

La vremea respectivă s-a speculat că de operațiune nu ar fi străini omul de afaceri Dan Adamescu ( decedat între timp), fostul colonel SRI Daniel Dragomir, fostul director al Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu ( care  a demisionat brusc după izbucnirea scandalului) și însuși președintele României, Klaus Iohannis, care a negat orice  implicare. Cei doi israelieni, și un al treilea care fusese acuzat dar care a reușit să fugă din țară înainte de a fi arestat, au fost reprezentați de avocatul Florin Cojocaru și, în urma unor acorduri de recunoaștere, au obținut pedepse de 2 ani și 8 luni,  cu suspendare, în ianuarie 2017. Deși au trecut trei ani de la primele acuzații, dosarul este încă în lucru la DIICOT.

De asemenea, vă mai cunoaştem  drept avocatul lui Elan Schwartzenberg. Aveţi o predilecţie pentru clienţi evrei? Sau ei au predilecţie pentru dumneavoastră?

Dacă l-ați menționat pe Elan Schwartzenberg, vă răspund instinctiv că am o predilecție pentru dreptate. O spun, în cazul dat, fără rezerve. Am o bucurie aparte că și-a redobândit din libertăți. Altfel, sunt, într-adevăr, și alți evrei, în dificultate, care nu m-au ocolit. Predilecția mea este însă pentru oameni complecși și cauze complexe.

Important:

ANULAREA MANDATULUI

La 11 iunie 2019, Avocatul Florin Cojocaru a reușit anularea mandatului

de arestare preventivă  emis în lipsă pe numele  omului de afaceri  Elan Schwartzenberg. Acesta era dat în urmărire internațională și nu putea părăsi Israelul, țara sa de domiciliu, de trei ani.

Schwartzenberg a fost trimis în judecată în ianuarie 2018 pentru complicitate la dare de mită, într-un dosar în care cei acuzați că au luat mita au fost achitați pe motiv că fapta nu există.

SINGUR ÎNTR-UN CÂMP

Zilele trecute citeam despre cazul unui avocat din Dâmboviţa, care a plecat din Parchet după 20 de ore de audieri și, din cauza oboselii, a făcut un accident de mașină. Dvs. vi s-a întâmplat să aveţi audieri-maraton? E o procedură normală?

Da, ştiu! E tragic. Îmi pare nespus  de rău pentru ce s-a întâmplat cu respectivul coleg. Există, într-adevăr, și audieri-maraton. Ele nu sunt o obișnuință, dar apar ca situații de excepție, inerente unor acțiuni importante, firesc întreprinse de autorități. Când apar însă, nimeni nu este scutit de efort: nici procurorii, nici polițiștii, nici cei anchetați, nici avocații și, la capăt de rând, nici judecătorii.

Ca avocat, gândiţi și din postura procurorului? Adică experienţa de la anchete penale vă urmărește? Se spune despre mulţi avocaţi – foști procurori – că prima profesie nu îi va părăsi vreodată!

De acolo pornesc. Neapărat trebuie să cunosc abordarea procurorului ori, cel puțin, să o intuiesc. Slavă Domnului că experiența de la anchete penale mă urmărește, ca și expertiza de acolo! Un mare câștig în formarea mea, pentru care, o spun din nou, rămân recunoscător. Din trecut, nimic nu se pierde.

Aveţi judecători pe care îi ţineţi minte?

Îi privesc pe toți judecătorii cu o aleasă deferență. Fiecare, în parte, reușește să impresioneze. Întâlnirea cu un judecător, relaționarea cu acesta, fie și numai în sala de judecată, nu te lasă neschimbat. Este o admirabilă concesie a Sorții.

În acelaşi context, au existat sentinţe care v-au marcat profesional?

O sentință care m-a marcat a fost una încărcată de înțelepciune, de bunătate și de noblețe, în final. Circumstanțial, am fost rugat de o cunoștință să îi ajut familia, cutremurată de necazul căzut peste toți din senin. Un bărbat de vreo 40 de ani a fost arestat. Era însurat, muncise din greu toată viața lui, creştea împreună cu soţia o fetiță, care împlinise pe atunci 11 ani. Le făcuse o casă, era om foarte bun, familist necontestat. Avea o infirmitate însă: o sluțire la unul dintre ochi. Soția nu lucra, a ales să rămână acasă cu fetița ei, ceea ce a sporit eforturile și sacrificiile lui. Într-un final, după mulți ani, a mers și soția la serviciu. Peste o lună şi-a găsit pe cineva chiar la locul de muncă. Ulterior, și-a informat soțul despre această „împlinire sufletească” și a început să îi ceară să părăsească locuința. Devenise dintr-odată pentru soţie „Chiorul” şi vinovat pentru toate greutăţile familiei. Retrospectiv, oricine înțelegea ce prevesteau circumstanțele. A ajuns la limita oricărei suportabilități sufletești. Cinci lovituri de cuțit i-au aruncat pe amândoi din căsnicie în infern. A fost un dosar în care am găsit toți marii scriitori ai lumii, în care am simțit cum am împărțit noi, purtătorii de robe, suferința celui înlănțuit. Judecătorii l-au condamnat pentru tentativă de omor, dar cu suspendare. Am primit pronunțarea – a fost pus în libertate. Am mers singur într-un câmp și am stat în vânt tot restul zilei…

Nu era de profilul cazurilor mele, dar m-a atras povestea incredibilă a acestui om, pentru ca, în final, să am sufletul împlinit. De Dumnezeu, de Umanitate și de Justiție. Printr-o sentință.

V-am întrebat odată, știind că aveaţi un proces important a doua zi, „cine este judecător?”. Și mi-aţi răspuns: „Habar nu am! Pentru mine procesul începe când intru în sală!”. Cred că majoritatea avocaţilor au deja o preconcepţie despre un judecător sau altul.

Da, aștept Justiția pe bază de probe. În plus, nu-mi place impuritatea pe care o sesizez la mulți dintre avocați când se referă la judecători, numindu-i, în fața clienților, în căutarea de a lăsa impresia unei veritabile familiarități… De parcă nu doar că avocatul „îl știe” pe judecător, dar judecătorul, la rândul său, „îl știe” și el pe avocat, eventual, din atât de multe cazuri, prin care au trecut „împreună”.

Mie nu-mi place nici când clientul mă întreabă cine este judecător. Nu-mi place să mă refer astfel la judecători, pronunțându-le numele. Evident, și ei sunt diferiți, și eu îi diferențiez.

NEPROFESIONALISMUL ESTE UN PĂCAT

Când aveţi un client vinovat, ce strategie abordaţi?

În lumea Credinței se spune că ceea ce faci, trebuie să faci ca pentru Dumnezeu. Că neprofesionalismul este un păcat. L-am auzit spunând asta pe Părintele Petru Moga de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Câmpina.

Dacă omul este vinovat sau nevinovat, ceea ce ne interesează pe toți, este, de fapt, Îndreptarea, Recuperarea, șansa dată. Acela este câștigul. Mă amărăsc rugurile, le consider o greșeală. Singura mea strategie este să îmi fac treaba ca pentru Dumnezeu.

Pentru un avocat este esenţial să creadă în nevinovăţia clientului său? Un avocat bun este cel care reușește Achitarea unui Vinovat?

Un avocat care reușește Achitarea unui Vinovat este unul foarte bun. Esențial este să creadă neapărat în nevinovăția clientului, dacă acesta este nevinovat. Dacă însă crede în nevinovăția lui, când clientul este, de fapt, vinovat, atunci avocatul este prost, iar clientul va rămâne cu satisfacția că l-a convins măcar pe unul...

După prima întâlnire, care durează cam 30 de minute, știu dacă un client este vinovat sau nevinovat, indiferent de ce îmi spune el.

Sunt anumiţi oameni sau anumite fapte pe care nu le-aţi apăra vreodată?

Foarte mulți și foarte multe. Am reușit să îmi păstrez  principiile care mă definesc ca om,înainte de-a fi avocat, să am sufletul împăcat și să pot fi selectiv. Eu îi apăr pe puțini.

Deși faceţi cu pasiune Penal, deși aţi fost 13 ani avocatul unei multinaţionale, HBO – cu toate problemele juridice pe care le presupune acest post – aveţi și dosare de Comercial sau Civil ocazional?

Am fost, și sunt avocat și pentru alte  companii. Civilul intră și el în practica mea de business. Fac în continuare avocatură de business. Negocierea unui contract sau câștigarea unui proces pentru recuperarea unei sume de bani nu pot suporta comparație cu fericirea pe care o ai când în penal …se termină, și omul rămâne cu familia lui. În penal, omul îți încredințează libertatea, afacerea, familia, viața lui. Este o mare încercare și o dovadă de încredere care, pur și simplu, te copleșește din prima clipă. Dacă reușești, poți avea bucuria de a merge în câmp. Dacă nu reușești, hemoragiile tale interne rămân doar cu tine. După victoriile pentru corporații este frumos: mergem la restaurante fancy și savurăm desene în farfurie. Mie îmi place mai mult în câmp.

Cine v-ar plăcea să vă judece pe dumneavoastră?

Din niciun complet care s-ar constitui pentru Judecata mea, nu pot lipsi Dumnezeu și fiul meu. Tot ce mi-aș dori ar fi ca aceștia doi să nu aibă opinii contradictorii. Atunci, indiferent de verdict, aș ști că mi-am găsit Dreptatea.

Aveţi scriitori care v-au format? Cărţi fundamentale?

Oh!… Balzac, Hugo, Dostoievski… Îmi plac mult și Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu. Fundamentale sunt mai toate cărțile, aș zice. Una însă, în particular, m-a marcat pe la început de drum – „Martin Eden” de Jack London.

Poate a fost prima carte după perioada de Tom Sawyer, Huckleberry Finn și ceva de Jules Verne. M-au impresionat din primele rânduri condiția modestă și stinghereala tânărului Martin. M-a cutremurat, m-a „trezit” parcă, ceea ce el conștientizează la un moment dat, explicația pe care o înțelege pentru diferența și discrepanța de care fusese, de altfel, uluit, inhibat și stingherit. Ajuns sărman și needucat, în fața cărților dintr-o bibliotecă, privește în egală măsură înmărmurit și înțelege: „În toată această mulțime de cărți zace puterea!”.

De fapt, constată el, este puterea de a-ți depăși condiția, de a reuși să fii civilizat, manierat, de a dobândi accesul și legitimitatea pentru altfel de lume.

Un profesor de la INM îmi spunea odată că „Procesul” lui Kafka și „Crimă și Pedeapsă” a lui Dostoievski sunt lecturi obligatorii pentru un viitor jurist! V-au plăcut?

Un „viitor jurist” va înțelege repede, la un moment dat, că viața bate nu doar filmul, ci și cărțile. Nu mi-a plăcut Kafka. De aceea nu îmi place nici acum, când îl întâlnesc ori când îl simt, rar ce-i drept, în viața reală. Dostoievski, însă, m-a pătruns din plin.

JUSTIȚIA ISPITĂ

Se discută acum, în contextul modificărilor pentru practica la INM, despre vârsta ideală a unui judecător. Un judecător la 25 de ani este pregătit să decidă libertatea sau încarcerarea unui om?

Credeți-mă, un judecător de 25 de ani nu mai e tânăr. Este, probabil, cel mai bătrân dintre tinerii de vârsta lui. Nu au deloc o misiune ușoară, dar sunt învestiți cu această încredere, tocmai pentru că au ajuns să confirme că sunt altfel. Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul lor. Cu toate acestea, este o realitate: la 25 de ani abia sunt la început de drum. Vor greși, inevitabil, dar asta îi va ajuta să nu mai fie la fel la 30 de ani, la 40 sau la 50. Nici măcar la 26 nu vor mai fi la fel!

De ce a scăzut încrederea oamenilor în justiţie?

A scăzut încrederea oamenilor în tot! În toate instituțiile, în toate valorile. Sunt „ajutați” să privească într-un așa fel. Încrederea, în sine, îmi pare pusă la încercare ca niciodată până acum, pe toate planurile, la nivel global. Oamenii nu mai au încredere unii în alții, parteneriatele se destramă, din căsnicie până în business. Instituțiile nu mai au încredere unele în altele, se atacă, nu mai conlucrează. Subminarea celuilalt devine colac de salvare și divertisment. Nu mai prezintă încredere Uniunea Europeană, englezii se retrag, americanii își pun președintele sub acuzare, NATO caută antidot la derivă… Parcă nu mai stă piatră pe piatră în toată lumea.

Subminarea încrederii în instituțiile statului, în justiția patriei (un pilon, de fapt!), este rețeta pentru vulnerabilizarea țării, pentru o Românie salbă. Învrăjbirea, separarea în care unii adepți și-ar dori transformarea taberei adverse în veritabil lagăr, pe tema justiției și pe seama acesteia, îi țin pe oameni ocupați și distrag atenția de la ceea ce este esențial pentru o nație. Când un magician scoate, cu o mână, un iepure din joben, asta vă surprinde, pentru că a avut iscusința să vă atragă atenția, cu cealaltă mână, la ceva fals sau nesemnificativ. Asta nu este întâmplător! Cred cu adevărat în caracterul impur al acestei stări de spirit induse.

Cum vedeţi viitorul Justiţiei în România?

În viitorul pe care eu îl văd…nu vor mai fi „Toți pentru justiție”. Această prostie va fi dată uitării, iar oamenii vor avea încredere în instituțiile României lor. Pentru Justiție vor fi doar profesioniștii bine școliți, ghidați de știința de carte, de bună-credință și de principii alese, pe care membrii cetății îi vor credita, fără rezerve, pentru a avea timp să-și facă și ei, la rândul lor, treburile cum nu se poate mai bine.

În viitorul „văzut” de mine, lecțiile rostite către Țara mea de alte democrații, care, la rândul lor, roșesc în obraji, vor întâlni nu un Dongoroz, ci 1000! Curtea Constituțională a Patriei mele nu va mai fi înjurată pe Facebook și nici în piețe, ci va fi salutată cu mâna la inimă chiar de la Palatul Prezidențial. Vom avea Coduri atât de bune, încât nici Înalta Curte nu va mai avea ce dezlegări să pronunțe. Nu vom mai vedea magistrați pe scări de instanțe, nu îi vom mai găsi preocupați nici de legile pe care sunt chemați să le aplice, nici de oameni politici, nici de viitorul pensiei lor, nici de condițiile de muncă, pentru că Justiția își va fi făcut bine înțeles locul.

Nu vom mai găsi formatori de opinie procurori sau judecători, nici vedete cu roba uitată în cui. Cât vom vedea cu ochii nu vor mai fi eșafoade, nu vor mai exista „paradiți”, iar în penitenciare vom auzi că sunt chiar locuri libere. Nici măcar cei condamnați nu vor mai fi „penali”, ci doar oameni, pentru care există ispășirea pedepsei și reabilitare. În politică și în sălile de judecată va fi numai bună-cuviință, solemnitate și profesionalism.  Avocații nu vor mai pleda în blugi, nici cu glezna dezvelită, dacă sunt bărbați, nici în teniși roșii și nici cu ochelarii de soare ridicaţi pe creștetul capului.

Serviciile secrete nu vor mai fi obișnuințe ale dosarelor penale, ci se vor îngriji, ca dintotdeauna, să le fie Țara între cele mai sigure într-o lume care ne oferă spectacole de insecuritate în fiecare zi.

În imperfecțiunea ei, Justiția rămâne, așadar, ispită.

Despre Florin Cojocaru:

Între clienții  Av. Florin Cojocaru se numără fostul chestor de Poliție, Cătălin Ioniță, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, compania B Braun. În mod excepțional, a reușit să obțină o condamnare cu suspendare pentru directoarea unei bănci celebre, care a devalizat 300 000 de euro din conturile clienților. Deși păgubiții au fost compensați de bancă, directoarea nu a returnat niciun ban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.