Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD și PNL s-au blocat în birocrație și au declanșat un scandal uriaș / Primăria Ploiești și CJ Prahova se acuză reciproc pentru ratarea unei finanţări

primaria ploiesti

Primăria Municipiului Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova se acuză reciproc pentru ratarea unei finanţări asigurate prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru realizarea unui sistem de canalizare şi a unei staţii de epurare în cartierul Mitică Apostol din Ploieşti. Consiliul Judeţean acuză Primăria că a transmis cu întârziere ultimul document necesar pentru completarea cererii de finanţare. În replică, primarul oraşului Ploieşti, Andrei Volosevici, susţine că liberalii din Consiliul Local au tergiversat parteneriatul cu Consiliul Judeţean, iar oficialii Consiliului Judeţean nu s-au implicat tocmai pentru a sabota Primăria, edilul susţinând că adversarii săi politici acţionează ”în logica «lumea dă vina pe primar»”.

Primăria Municipiului Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova s-au asociat pentru a realiza în comun un proiect care avea în vedere reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în cartierul Mitică Apostol din Ploieşti. Judeţul Prahova era lider de parteneriat, iar municipiul Ploieşti partener.

În primă fază, Primăria şi Consiliul Judeţean s-au contrazis cu privire la termenii tehnici din proiect. CJ dorea ca tuburile de canalizare să subtraverseze DN 1 şi liniile de cale ferată care trec prin vestul oraşului, în vreme ce Primăria a propus realizarea unei mini-staţii de epurare. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că va fi depus proiectul aşa cum l-a propus Consiliul Judeţean.

Cele două autorităţi au decis să depună proiectul pentru a obţine finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Problema a fost că s-au blocat în birocraţie, dar şi în dispute de ordin politic, Consiliul Judeţean fiind condus de PNL, iar Primăria, câştigată în 2020 de edilul Andrei Volosevici, sub sigla PNL, fiind acum a PSD, Volosevici anunţând că va candida pentru un nou mandat din partea acestei formaţiuni.

În aceste condiţii, Consiliul Judeţean a ratat depunerea proiectului la AFM, dând vina pe Primărie şi susţinând că a trimis târziu un ultim document necesar la dosar. Pentru regiunea Sud-Muntenia, ora de lansare a apelului de proiecte a fost ora 10:00, în data de 5 aprilie, iar fondurile s-au epuizat în 4 minute.

”Primăria Ploieşti a transmis ultimul document necesar pentru completarea cererii de finanţare la 45 de minute după începerea apelului de proiecte, sau mai exact, la 41 de minute după ce bugetul disponibil în cadrul competiţiei lansate de AFM la nivel naţional fusese epuizat. Consiliul Judeţean Prahova solicitase documentele necesare depunerii proiectului de la Primăria Ploieşti încă din data de 22 martie 2024. Ieri, pe 4 aprilie 2024, aceleaşi documente au fost solicitate din nou, stabilindu-se ca termen limită pentru finalizarea dosarului aceeaşi zi, cu scopul de a îndeplini cerinţele pentru înscrierea în proiect”, acuza Consiliul Judeţean Prahova, într-un comunicat preluat de presa locală, în data de 5 aprilie.

În replică, primarul oraşului Ploieşti, Andrei Volosevici a vorbit, într-o conferinţă organizată luni, despre ”mizeria făcută de Partidul Naţional Liberal”. El a acuzat consilierii PNL şi pe cei ai USR din Consiliul Local că au tergiversat până în ultimul moment aprobarea unui parteneriat cu Consiliul Judeţean, iar, pe de altă parte, acuză Consiliul Judeţean că nu s-a implicat pentru ca toată documentaţia necesară depunerii proiectului să fie gata la timp.

”PNL-USR au decis foarte clar că este momentul să întârzie proiectul ăsta. Lunea trecută, în urmă cu o săptămână, toate proiectele au fost prorogate de către Consiliul Local... că nu le-au înţeles, că nu le-au vrut... De fapt, era o joacă, care într-un final s-a dovedit a fi un spectacol mediatic prost. După ce le-au prorogat, miercuri, la ora 10:00, pe data de 3 aprilie, a fost o şedinţă a Consiliului Judeţean, după ce şi-au dat seama şi cei de acolo că ceea ce au votat şi ceea ce ne-au trimis este, de fapt o prostie. Pe cale de consecinţă, au votat un nou proiect al Consiliului Judeţean, de modificare. Imediat, joi, am făcut o nouă şedinţă a Consiliului Local în care am introdus pe ordinea de zi acest proiect, binecunoscutul proiect legat de (canalizarea din cartierul – n.r.) Mitică Apostol, toţi fiind îngrijoraţi de proiectul ăsta, dar, în realitate, nefăcând nimic în acest sens. Joi, la ora 16:00, nu au avut voturile necesare. Pe cale de consecinţă proiectul nu a putut fi adoptat. Am convocat şedinţă la ora 21:00. În acea seară, pe la ora 22:00, pe data de 4 aprilie, cei din PNL şi USR membri în Consiliul Local au decis să voteze proiectul. (...) Noi am dat toate datele la timp. E incompetenţa, nu pentru pria oară dovedită, a Anna Mariei Vasile (administratorul public al judeţului Prahova – n.r.) şi a domnului Tudone (vicepreşedintele CJ Prahova, cu atribuţii de preşedinte – n.r.), o altă păpuşă a lui Iulian Dumitrescu”, a afirmat Andrei Volosevici luni, într-o conferinţă de presă.

Volosevici l-a avut alături pe un director din cadrul Direcţiei Fonduri Europene din Primăria Ploieşti, care a susţinut că instituţia era pregătită cu ”o echipă” pentru finalizarea dosarului pentru ca acesta să fie depus a doua zi şi banii accesaţi, însă niciun reprezentant al Consiliului Judeţean nu a putut fi contactat.

”Imediat după ce s-a terminat şedinţa am întrebat în sală dacă este cineva de la Consiliul Judeţean. Aveam o întreagă echipă, la ora 22:00 eram la lucru pentru a începe să le predăm documentele pregătite. Nu era nimeni de la Consiliul Judeţean la acea oră. A doua zi la ora 6:00 am verificat e-mailul, gândind că poate că au trimis pe mail că au nevoie de unele documente. Nu era nimic. Am venit la serviciu. La 8:00-8:10, am început noi să ne agităm, să aflăm cine se ocupă de la Consiliul Judeţean de depunerea acestui proiect. Pe la ora 8:30, 9 fără am aflat noi nişte adrese de mail şi fără să ne fi solicitat cineva ceva am început noi să trimitem nişte documente care bănuiam că le sunt necesare pentru depunerea acestui proiect. Într-un târziu am reuşit să intrăm în legătură cu cine se ocupa de proiect de la Consiliul Judeţean şi ni s-a spus: avem nevoie de acordul de parteneriat semnat. Asta se întâmpla cu jumătate de oră înainte de depunerea proiectului, nu era clar dacă trebuie semnat olograf, sau electronic la ora 10:02 am trimis documentul către ei. A fost prima variantă de acord de parteneriat, senat cu semnătura electronică. Nu îi oprea nimeni să depună proiectul”, a explicat reprezentantul Primăriei Ploieşti.

Primarul a precizat că vicepreşedintele CJ Prahova a semnat la rândul lui, parteneriatul, cu câteva minute înainte de ora 10:00, în ziua depunerii proiectului, la ora 9:56.

Primarul a subliniat că toate afirmaţiile sale şi ale angajaţilor Primăriei pot fi verificate.

”A fost o joacă jenantă, urâtă, în detrimentul ploieştenilor şi al prahovenilor, care se face de trei ani de zile şi care trebuie să se termine. Acestea sunt realităţile punem la dispoziţie orice documente care atestă ce spunem noi. Este o mizerie şi o bătaie de joc, care merge în logica stabilită de baronul Lamorghini (Iulian Dumitrescu – n.r.) şi anume las să nu să se întâmple nimic, că toată lumea dă vina pe primar” , a concluzionat Andrei Volosevici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.