Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Culturii, anunţ despre ambasadoarea Franței: 'Michele Ramis, o PRIETENĂ a României'

Pagina de Media
Lucian Romascanu

Organizarea Sezonului România - Franța 2019, în cadrul căruia vor avea loc peste 300 de evenimente culturale, a fost principalul subiect abordat, miercuri, în cadrul întâlnirii dintre ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, și ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis.

"Mă bucur că am găsit în doamna ambasadoare Michele Ramis o prietenă a României, interesată de cultura română și de promovarea acesteia. Sezonul România-Franța 2019 este cel mai amplu proiect cultural pe care cele două state îl vor desfășura în comun și, totodată, o uriașă provocare. Îi mulțumesc doamnei ambasadoare pentru deschiderea de care a dat dovadă și sunt convins că vom avea o colaborare de succes", a declarat Romașcanu, conform unui comunicat transmis de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Citeşte şi: Sorina Matei, reacţie VIRULENTĂ după trecerea în rezervă a generalului Opriş. Jurnalista propune şi alte DEMITERI

Sezonul România-Franța 2019 coincide cu exercitarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene (primul semestru al anului 2019), cu împlinirea Centenarului Marii Uniri de la 1918 și cu marcarea sfârșitului Primului Război Mondial, se mai arată în comunicat.

"Prin organizarea Sezonului România — Franța 2019 se dorește întărirea legăturilor culturale și sociale dintre cele două țări cu o veche prietenie, confirmată în secole de istorie comună", a precizat ministerul.

De asemenea, Michele Ramis și-a exprimat dorința organizării și altor evenimente culturale comune, oferind sprijinul Ambasadei Franței în România pentru promovarea Festivalului "George Enescu".

Citeşte şi: VIDEO - Instructorii auto, PROTEST de amploare în fața Guvernului. Examenele auto, în pericol

La întrevedere a participat și secretarul de stat Alexandru Oprean.

Pe 22 mai, fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu și președintele executiv al Institutului Francez, Bruno Foucher, au semnat Convenția tehnică pentru organizarea și finanțarea Sezonului Cultural România — Franța 2019.

"Acțiunea reprezintă un pas important în vederea organizării acestui eveniment cultural de mare amploare, ce se va desfășura în perioada 30 noiembrie 2018 — 14 iulie 2019. Sezonul România — Franța 2019 este rezultatul unei voințe politice comune, la cel mai înalt nivel de stat", informa la momentul respectiv Ministerul Culturii.

Evenimentul va fi construit în jurul a patru tematici: "Două țări cu culturi plurivalente", "Un secol de schimburi, de comuniune și de identitate", "Perioade ritmice de transformări în oglindă" și "Orașele de mâine și noi teritorii rurale", care vor constitui firul conducător pentru elaborarea unei planificări structurate, și în jurul a trei capitole: ''Occident — Orient: pe urmele istoriei noastre și a francofoniei comune''; ''Mutații/Mutation(S): o cale spre o nouă ecologie a ideilor și a vieții pentru Europa''; ''Sezonul 2.0: între virtual și real, inovația în serviciul intimității redescoperite''.

Vor fi avute în vedere toate domeniile de cooperare, cu accent pe domeniul cultural, educațional și universitar, științific, ecologic, economic, digital, sportiv, gastronomic și turistic. Vor fi privilegiate proiectele încrucișate, cu o puternică componentă a parteneriatelor dintre operatori sau instituții din cele două țări și care pot fi prezentate succesiv în cele două țări și având actori noi, mai ales comunitățile teritoriale și tinerii creatori, a precizat ministerul.

Citeşte şi: E OFICIAL! O lege mult aşteptată de români, AMÂNATĂ. Care este NOUL termen dat de Guvern .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.