Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul tratat al Comunităţii Europene a fost SEMNAT în ALB

Cele şase ţări fondatoare ale Comunităţii Europene au semnat pagini în alb atunci când au parafat Tratatul de la Roma în 1957, povesteşte pentru AFP unul dintre jurnaliştii prezenţi la eveniment, transmite agerpres.

David Willey, pe atunci un tânăr jurnalist în vârstă de 24 de ani, a fost trimis de agenţia de presă Reuters pentru a acoperi 'evenimentul', care nu a părut să fie unul de importanţă pentru presa britanică.

CONFUZIE totală. Americanii anunţă vizita lui Tillerson la Moscova, ruşii spun că nu ştiu nimic

"Eram cel mai tânăr din birou", iar pentru Reuters semnarea acestui tratat "nu a fost considerată ca un mare subiect", explică David Willey, în prezent pensionar după ce a fost corespondent la Roma pentru BBC timp de peste 35 de ani.

Pentru că Marea Britanie nu era atunci parte a tratatului care instituia Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi nici a celui prin care era creată Comunitatea Energiei Atomice (EURATOM), publicaţiile britanice au fost mai degrabă discrete.

Ziarul The Times de la Londra "nu a consacrat (evenimentului) decât o treime de coloană", îşi aminteşte David Willey arătând o copie a acestui articol.

Însă probabil că presa avea un motiv serios de a nu se interesa, deoarece cele şase ţări fondatoare ale CEE (Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda) nu au semnat în cele din urmă decât un tratat 'în alb'.

Bătălia pentru Damasc. Jihadiştii şi insurgenţii au lansat o nouă ofensivă violentă

"Amuzant este că noi am realizat abia ulterior că Tratatul de la Roma era de fapt plin cu pagini albe. Pentru că a trebuit să fie pregătit în grabă şi pentru că organizarea Italiei nu a fost perfectă, ei au fost nevoiţi să completeze paginile după" semnare, precizează jurnalistul pentru AFP.

Anecdota este confirmată de surse oficiale europene.

"Numai prima şi ultima pagină din cele două mari volume au putut fi imprimate la timp. Între cele două pagini, nimic altceva decât pagini albe", afirmă astfel Albert Breuer, unul dintre responsabilii cu logistica evenimentului din 1957, citat pe site-ul oficial al Uniunii Europene.

Cel mai BOGAT om al planetei, faţă-n faţă cu preşedintele SUA - FOTO

Potrivit acestui fost funcţionar, nu a fost doar vina organizatorilor italieni. Elveţienii au avut şi ei un rol, prin faptul că au blocat trenul care trebuia să ducă documentele de la Bruxelles la Roma. În plus, personalul care se ocupa de întreţinerea sălii unde au lucrat apoi experţii au aruncat la gunoi o mare parte din variantele de lucru ale tratatului.

Liderii ţărilor din Uniunea Europeană, cu excepţia Marii Britanii, se reunesc sâmbătă la Roma pentru un summit aniversar menit a celebra 60 de ani de la tratatul fondator şi a trasa direcţiile viitoare, în contextul unor crize precum ieşirea Marii Britanii, valul migraţionist, dificultăţile economice sau pericolul terorismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.