Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi foști directori executivi de la HBO lansează o companie TV românească

The Hollywood Reporter
Ioanina Pavel Johnathan Young

Ioannina Pavel și Jonathan Young, din al căror palmares fac parte filme precum The Pack (Haita), Hackerville și Spy/Master, au lansat May One în vederea unor filme TV în limba română pentru publicul local și din străinătate

Doi foști directori executivi de la HBO Europe, Jonathan Young și Ioannina Pavel, au lansat o nouă companie de producție, May One, al cărei scop va fi lansarea și producția unor drame TV de mare buget în România, pentru publicul local și pentru cel internațional, relatează The Hollywood Reporter citat de Rador Radio România.

Cei doi producători TV veterani au fost implicați în niște producții HBO de mare popularitate, filmate în Europa de Est, printre care Wataha (Haita), un serial polonez premiat, thrillerul româno-german Hackerville și Spy/Master, o dramă de spionaj din timpul Războiului Rece, care a avut premiera anul trecut, la Festivalul de la Berlin.

În calitate de producător al unor filme originale de la HBO Europe, Young a supervizat mai multe seriale originale HBO în limbile din regiune. Pavel și-a început cariera ca director executiv la HBO România, implicându-se în seriale dramatice cu gangsteri precum Umbre și Hackerville, anterior ea participând și la producția altor filme, începând cu drama romantică Ruxx și terminând cu Spy/Master.

Sediul companiei May One va fi la București, firma intenționând să producă sau să co-producă seriale de anvergură care ar urma să fie filmate în România, cu vedete locale și internaționale.

Prima producție a companiei, Subteran, pentru Netflix, este în curs de filmare. Această dramă polițistă, în colaborare cu Tudor Reu, producătorul serialului Spy/Master de la Mobra Films, îi aparține lui Steve Bailie, cel care a scris The Bill - povestea unei mame angajate în sectorul IT care ajunge să lupte sub acoperire împotriva unei bande criminale din București.

„România este un legăn al creativității, iar țara oferă un mediu atractiv și fascinant pentru televiziune”, afirmă Young. „Prin experiența și prin rețeaua noastră în acest spațiu vibrant și atractiv, dorim să devenim un centru destinat talentelor locale, să atragem colaboratori și să creăm filme de înaltă calitate care să aducă un suflu nou  pentru publicul din străinătate”.

„Aici, în România, dispunem de niște idei care nu se pot regăsi nicăieri altundeva, iar talentul creator susține asemenea idei”, afirmă Pavel. „Obiectivul nostru este acela de a aduce acest lucru la cunoștința publicului local și internațional, profitând de viziunea noastră unică și de peisaj ca să creăm un gen îndrăzneț de spectacol, care să fie unic și distinctiv, dar care să fie și cât se poate de atractiv”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.