Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După profitul record din 2023, un gigant auto își recompensează salariații din întreaga lume - un salariu poate ajunge și la 6.000 de euro

Facebook
euro bani de la UE

Grupul auto franco-italian Stellantis NV, care a realizat un profit record în 2023, va distribui aproape 1,9 miliarde de euro salariaţilor săi din întreaga lume, a anunţat joi conducerea grupului, informează AFP, scrie AGERPRES.

Sub formă de prime de participare şi interesare, ar fi vorba de o sumă de cel puţin 4.100 de euro brut pentru fiecare din salariaţi, fiind posibil să se ajungă la o sumă de maximum 6.000 de euro, a precizat directorul de resurse umane al grupului Stellantis, Xavier Chéreau, într-o conferinţă de presă.

Sumele variază în funcţie de acordurile salariale încheiate în fiecare ţară şi la fiecare locaţie unde operează Stellantis, grup care activează în special în Franţa, Italia şi America de Nord.

„Au fost remarcabili şi ţin să le mulţumesc şi să îi felicit călduros”

Aceste "recompense" acordate salariaţilor sunt "corecte şi binemeritate", a apreciat la rândul său directorul general de la Stellantis, Carlos Tavares. Într-un interviu pentru franceinfo, Tavares a explicat că profitul net înregistrat în 2023, care s-a ridicat la 18,6 miliarde de euro, se datorează în primul rând "muncii excelente a angajaţilor". "Au fost remarcabili şi ţin să le mulţumesc şi să îi felicit călduros", a declarat Tavares.

La rândul lor, acţionarii grupului Stellantis vor fi recompensaţi cu aproximativ 7,7 miliarde de euro pentru exerciţiul 2023, repartizaţi între dividende şi răscumpărări de acţiuni. "Mecanismele de redistribuire a salariaţilor şi acţionarilor nu sunt acelaşi...dar suntem o companie care are reuşite pe toate planurile", a subliniat Chéreau.

Efectivele globale ale grupului Stellantis au scăzut cu 12% în decurs de un an, ajungând de la 272.000 până la 242.000 la finele lui 2023, adică cu 30.000 de salariaţi mai puţin, conform documentelor publicate de grupul auto. Efectivele sunt relativ similare în cazul Franţei şi Italiei, de aproximativ 45.000 de salariaţi în fiecare ţară, potrivit Stellantis.

Grupul Stellantis, al patrulea producător auto mondial, are 14 mărci în portofoliul său, printre care Peugeot, Jeep şi Fiat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.