Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ianis Hagi, ambasadorul Campionatului European de fotbal Under-21, optimist înaintea turneului final

ianis hagi

Jucătorul Ianis Hagi, numit ambasador oficial al Campionatului European Under-21, consideră că România are o generaţie cu potenţial care poate depăşi la turneul din acest an performanţa din Italia, din 2019, transmite Federaţia Română de Fotbal.

"M-am bucurat foarte tare când am primit propunerea de a fi ambasadorul acestei competiţii ce se dispută şi la noi acasă. Pentru orice fotbalist este o onoare să joace în faţa propriilor suporteri, cu atât mai mult la un turneu final. Avem o generaţie cu mult potenţial şi îmi doresc ca ei să depăşească performanţa obţinută de noi în 2019. Vor întâlni echipe de top ale Europei şi vor avea nevoie de toată susţinerea de care ştiu că suporterii românii sunt în stare. Momentele din Italia 2019 sunt ceva unic în sufletul meu. Şi sunt convins că, alături de 30.000 de fani în tribune, ai noştri sunt capabili de meciuri memorabile", a declarat Hagi, conform site-ului oficial al FRF.

Cu 100 de zile înainte de startul Campionatului European de fotbal Under-21, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, afirmă că prezenţa Bucureştiului printre oraşele gazdă ale EURO 2020 a fost un succes, ceea ce a dus primirea organizării, alături de Cluj-Napoca, a meciurilor de la competiţia din acest an.

"Este o responsabilitate şi o onoare pentru noi să fim gazdele acestei competiţii alături de Georgia. Este o confirmare că prezenţa Bucureştiului între oraşele gazdă ale EURO 2020 a fost un succes şi sperăm ca şi pe viitor România să organizeze şi alte competiţii europene. Vreau să mulţumesc primăriilor Capitalei, Sectorului 6 şi celei din Cluj-Napoca pentru sprijinul pe care ni-l acordă în organizarea turneului. Sunt convins că va fi o experienţă memorabilă pentru fanii fotbalului. Turneul final #U21EURO a fost de-a lungul anilor rampă de lansare pentru nume mari din fotbalul european şi cu siguranţă că şi această ediţie va pune în lumina reflectoarelor noi nume ale fotbalului de cel mai înalt nivel. De asemenea, turneul final UEFA Under-21 îşi propune să inspire noile generaţii de copii iubitori de fotbal. Pentru că vârsta nu contează când calitatea fotbalului este atât de ridicată", a declarat Răzvan Burleanu.

Biletele pentru meciurile care vor avea loc la Bucureşti şi Cluj-Napoca sunt disponibile online. Preţurile biletelor la toate meciurile din grupe şi sferturi de finală sunt între 25 şi 35 lei, iar la semifinala de la Bucureşti sunt între 40 şi 50 lei.

Biletele pot fi achiziţionate şi în pachete de stadion pentru cele 3 meciuri din grupe jucate pe fiecare dintre cele 4 stadioane. Prin aceste pachete se poate face o reducere la 3 meciuri de până la 20%, în funcţie de categoria biletelor.

Copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit în zona Family, special amenajată, şi doar adulţii însoţitori vor plăti bilet.

Campionatul European de fotbal Under-21 va avea loc în perioada 21 iunie-8 iulie 2023.

Meciurile din ţara noastră vor avea loc pe stadioanele Steaua şi Rapid-Giuleşti din Bucureşti, Grupa B, respectiv pe Cluj Arena şi ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, Grupa D. România va găzdui şi două sferturi de finală (Rapid-Giuleşti şi Cluj Arena) şi o semifinală (Steaua), în total 15 meciuri.

Meciurile din celelalte două grupe vor avea loc în Georgia, la Tbilisi (A), respectiv Batumi şi Kutaisi (C), două sferturi de finală urmând să fie găzduite de Tbilisi şi Kutaisi, iar o semifinală şi finala vor avea loc la Batumi.

România şi Georgia s-au calificat automat la turneul final. România va găzdui meciul de deschidere, iar Georgia va găzdui finala.

România este prima ţară care va fi gazdă pentru a doua oară a turneului final, după ediţia din 1998.

Primele trei clasate la turneul final de anul viitor se vor califica la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Europei îi sunt rezervate doar trei poziţii pentru că Franţa, ţară gazdă, e calificată deja, din oficiu. În cazul în care Franţa se va afla pe podium, va merge următoarea clasată de la EURO U21.

Germania este deţinătoarea titlului la această categorie de vârstă.

Componenţa grupelor:
Grupa A (Tbilisi): Georgia, Portugalia, Belgia, Olanda;
Grupa B (Bucureşti): România, Spania, Ucraina, Croaţia;
Grupa C (Batumi, Kutaisi): Cehia, Anglia, Germania, Israel;
Grupa D (Cluj-Napoca): Norvegia, Elveţia, Franţa, Italia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.