DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării, a demisionat din grupul PNL: 'Suntem pe marginea prăpastiei, partidul a fost făcut praf'

News.ro
Ion Ștefan

Deputatul PNL Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării în cabinetul Ludovic Orban, demisionează din grupul parlamentar liberal în semn de protest față de direcția imprimată partidului de noua conducere și președintele Klaus Iohannis. Este al treilea parlamentar PNL care se dezafiliază, după senatorul PNL Ovidiu Florean și deputatul PNL Alexandru Kocsis. Toți sunt apropiați ai lui Ludovic Orban, care a făcut marți același anunț.

„Nu mi-a fost nicicând mai greu să fac un anunț ca cel pe care îl fac acum. Astăzi, 27 octombrie, am ales să demisionez din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, urmând a activa în calitate de deputat neafiliat”, a anunțat Ion Ștefan pe pagina sa de Facebook.

„Membrilor PNL Vrancea, familiei politice alături de care am obținut cele mai frumoase rezultate în cariera politică îi spun clar: nu plec din PNL, rămân colegul dumneavoastră. Am însă o obligație morală față de cetățenii care m-au creditat cu votul lor, vrâncenii care au avut încredere în mine și în PNL și față de care mi-am luat o serie de angajamente în campaniile electorale. Îmi doresc ca această despărțire să fie una temporară, însă nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat cu PNL din vară și până acum. Acțiunile unui grup au afectat întreaga Românie, o țară lăsată pradă pandemiei, nepregătită de venirea iernii și cu o posibilă criză economică la orizont”, a adăugat acesta.

„Dezamăgirea creată este imensă. Ne-am văzut spulberată munca de ani de zile, aici în Vrancea, dar și în întreaga țară. PNL a fost făcut praf de ambițiile nerealiste ale unor colegi, la îndemnul președintelui. Am promis oamenilor că vom guverna România prin politici liberale, de dreapta, cel puțin 8 ani, iar acum, la nici un an de guvernare, coaliția cu USR este distrusă, pentru a se căuta sprijin la adversarii politici pesediști. Criza guvernamentală a fost creată artificial din ambiții prostești, uitându-se că noi suntem în Parlament, în Guvern sau chiar la Cotroceni trimiși de români, prin vot, nu pentru că am fi beneficiarii unor drepturi speciale”, apreciază Ion Ștefan.

„Oare cum se simte acum președintele statului, Klaus Iohannis, când românii care au stat la cozi imense la vot, îndurând frig și ploaie, străbătând sute de km, se dezic de domnia sa? Garantul democrației a pus umărul la criza din Guvernul României și la cea din PNL! Eu am mai spus lucrul acesta și îl repet: nu voi accepta niciodată să fiu partener politic cu ”ciuma roșie”, nu voi sta la aceeași masă cu baronii PSD care au ținut Vrancea și Moldova în sărăcie și care au risipit oamenii prin străinătate pentru o brumă de bani pe care nu îi puteau câștiga pentru familiile lor aici, acasă! Mă dezic de tot balamucul politic creat de unii și alții care au dovedit prin acțiunile lor că își bat joc de cetățeni, de o țară și pun în pericol implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Am crezut în PNL și cred, în continuare, în capacitatea colegilor mei de a realiza că suntem pe marginea prăpastiei. Îmi doresc ca lor să le revină gândul cel bun, acum, în al 12-lea ceas și să spună stop distrugerii unei echipe de la care oamenii avea așteptări imense”, a conchis fostul ministru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.