Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scriitoarea americană Barbara Kingsolver a câştigat pentru a doua oară Women's Prize for Fiction

scriitor

Scriitoarea americană Barbara Kingsolver a câştigat miercuri seară pentru a doua oară Women's Prize for Fiction graţie romanului ''Demon Copperhead'', o rescriere modernă, transpusă în Statele Unite, a clasicului ''David Copperfield'' de Charles Dickens, relatează The Guardian.

Barbara Kingsolver este singura scriitoare care a câştigat Women's Prize for Fiction de două ori în istoria de 28 de ani a prestigioasei distincţii literare, potrivit Agerpres.

Acţiunea romanului ''Demon Copperhead'', recompensat tot anul acesta cu premiul Pulitzer, este plasată în Munţii Apalaşi, în statul american Virginia, şi spune povestea unui băiat care trece prin experienţa plasamentului familial, exploatării prin muncă, adicţiei, într-o cultură care neglijează comunităţile rurale.

Scriitoarea a mai câştigat Women's Prize for Fiction în 2010 graţie romanului ''The Lacuna''. În 2013, a fost de asemenea selectată pe lista scurtă cu volumul ''Flight Behaviour''.

Women's Prize for Fiction, în valoare de 30.000 de lire sterline, este acordat celui mai bun roman al anului scris de o femeie şi publicat în Regatul Unit.

Juriul, prezidat anul acesta de scriitoarea şi prezentatoare de televiziune Louise Minchin, a fost alcătuit din scriitoarea Rachel Joyce, jurnalista, realizatoarea de podcast şi scriitoarea Bella Mackie, scriitoarea Irenosen Okojie şi parlamentara laburistă Tulip Siddiq.

''Demon Copperhead'' este, potrivit lui Louise Minchin, ''o carte impunătoare, puternică şi substanţială'', dar şi ''un expozeu al Americii moderne, a crizei opioidelor şi a tratamentului nociv pe care îl primesc comunităţile devaforizate şi marginalizate''.

Romanul Barbarei Kingsolver a fost votat în unanimitate drept câştigător, juriul fiind ''profund emoţionat de Demon, de optimismul lui blând, de rezilienţa şi hotărârea sa în ciuda destinului potrivnic''.

''Demon Copperhead'' are ''o forţă emoţională triumfătoare şi este un roman care va rezista testului timpului'', a spus Minchin.

Pe lista scurtă s-au mai aflat romanciere la debut precum Jacqueline Crooks cu ''Fire Rush'', Louise Kennedy, pentru ''Trespasses'' şi Priscilla Morris, autoarea ''Black Butterflies'', precum şi Maggie O'Farrell, laureată în 2020 cu Women's Prize for Fiction pentru "Hamnet", care s-a aflat în competiţie cu romanul "The Marriage Portrait". Lista a fost completată de romanul "Pod", semnat de Laline Paull, autoare selectată şi la ediţia din 2015 cu romanul "The Bees".

Cel mai bine vândută carte de pe lista scurtă este ''The Marriage Portrait'', de Maggie O'Farrell, care s-a vândut în 72.819 exemplare până în prima săptămână din iunie, potrivit revistei de specialitate The Bookseller. ''Demon Copperhead'' s-a aflat pe locul al treilea în topul celor mai bine vândute cărţi de pe lista scurtă a Women's Prize for Fiction, după ''Trespasses'', de Louise Kennedy.

În 2022, Women's Prize for Fiction a fost câştigat de Ruth Ozeki, autoarea romanului ''The Book of Form and Emptiness''. În plus faţă de premiul în categoria ficţiune, Women's Prize a lansat anul acesta o distincţie pentru nonficţiune, care va fi acordată pentru prima dată în 2024.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.