Premium
Pe 25 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) urmează să se pronunțe, prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitor la efectele celor două decizii ale Curții Constituționale (CCR) pe tema prescripției răspunderii penale. Dacă numeroși inculpați speră să obțină o hotărâre favorabilă, în sensul că timp de patru ani nu a existat temei legal pentru întreruperea prescripției, scenriul tot mai des vehiculat în justiție este cel al unui mecanism fără precedent de reglaj între cele două curți.
Curtea Constituțională a publicat pe 8 iuniemotivarea Deciziei nr. 358/2022, prin care a fost declarat neconsituțional articolul din Codul penal care prevederea întreruperea prescripției răspunderii penale. Din cauza faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra legii după precedenta decizie a CCR (297/2018), prin care s-a declarat necontituțională doar o parte din art. 155 alin. (1) Cod penal, judecătorii constituțională arată, în motivarea publicată, că din 2018 și până la recenta reglementare a chestiunii prin OUG, nu au existat temei legal pentru întreruperea prescripției penale. Motivarea integrală, AICI! (.pdf)
Problema supusă dezlegării ÎCCJ
Curtea de Apel București a adresat, pe 15 iunie, Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: „1.Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului «tempus regit actum»? 2. Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă?”
În concluziile sale, Parchetul General susține că, între deciziile CCR privind prescripția din 2018 și 2022, nu a existat un vid legislativ, așa cum susțin unii avocați. Mai mult, normele vizate (art. 155 alin 1 din Codul Penal) ar fi norme de drept procesual, iar nu de drept substanțial, astfel că nu poate fi invocată o lege penală mai favorabilă. Întâmplător sau nu, poziția Parchetului General seamănă cu poziția exprimată de fostului ministru Tudorel Toader, într-un discurs susținut pe 6 iulie. Potrivit acestuia, articolul 155 alin (1) din Codul Penal, referitor la întreruperea prescripției, continuă să producă efecte pentru actele care se comunică suspectului sau inculpatului.
De cealaltă parte, susținătorii tezei vidului legislativ, inclusiv judecătorul raportor în cazul Deciziei 297/2022, Daniel Morar, susțin că în perioada 2018-2022 a existat un vid legislativ, orice întrerupere a prescripției penale fiind lipsită de temei legal. Adoptând teza normelor de drept substanțial, specialiștii din această tabără susțin și că, pe principiul legii penale mai favorabile, „vidul legislativ” ar retroactiva până la data intrării în vigoare a noului Cod Penal, adică 1 februarie 2014.
Posibilă premieră în jurisprudența ÎCCJ și CCR
Deși mai este mai bine de o lună până la pronunțarea ÎCCJ în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, scenariile vehiculate între specialiști nu sunt favorabile pentru numeroșii inculpați care speră să scape de dosare invocând decizia CCR privind prescripția.
Astfel, ÎCCJ ar putea să meargă pe raționamentul Parchetului General și să decidă că nu a existat un vid legislativ. O asemenea soluție s-ar baza pe faptul că decizia CCR din 2018 a fost una interpretativă, iar alin. 1 al art 155 din Codul Penal („Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”) a rămas în vigoare pentru actele de procedură care au fost comunicate celor vizați.
Cel mai probabil, hotărârea ÎCCJ ar urma să fie atacată la Curtea Constituțională, având în vedere contradicția între o asemenea soluție și considerentele deciziei CCR 297/2022. Doar că, între timp, schimbarea de gardă de CCR a adus și un nou curent de gândire, astfel că excepția ar avea toate șansele să fie respinsă. Practic, ne-am afla în fața unui mecanism inedit: ÎCCJ invalidează o decizie a CCR, iar CCR, prin respingerea excepției, ar realiza un reviriment jurispudențial.
De aici, interetările ar putea fi diverse, de la o manevră neortodoxă pentru salvarea a mii de dosare penale, până la un mecanism sănătos de reglaj în statul de drept. Cert este că situația ar fi una în premieră în jurisprudența celor două curți, iar nume sonore vizate de dosare penale în ultimii ani ar rămâne fără speranța unei așa-zise amnistii indirecte.
